Atac armat în redacția unei publicații americane. Cinci oameni au murit

28 iunie 2018, 22:42

ACTUALIZARE Un bărbat înarmat a intrat în redacția cotidianului american Capital Gazette și a tras la întâmplare în angajați. Au murit patru jurnaliști și o angajată a biroului de marketing.

Atacatorul, un bărbat în vârstă de 38 de ani, a fost arestat de poliție.

Gestul său premeditat nu are legătură cu terorismul ci cu probleme personale mai vechi. În 2012, atacatorul a dat în judecată ziarul pentru defăimare și a pierdut.

Era cunoscut de autorități după ce a fost condamnat pentru hărțuirea unei femei pe Facebook.

În ciuda tragediei, jurnaliștii au continuat să lucreze și nu au anulat ediția pentru vineri a publicației.

ACTUALIZARE  Sunt anchetați martorii, pentru stabilirea motivelor atacului armat din redacția de știri a ziarului american Capital-Gazette.

Primele elemente ale anchetei îndepărtează ipoteza unui act terorist.

Potrivit martorilor, un bărbat a început să tragă asupra angajaților.

Un suspect este în custodia poliției. Forțele de ordine, sosite în număr impresionant, cercetează locul pentru a înlătura orice pericol și pentru descoperirea altor eventuale victime.

Oamenii din clădire au fost evacuați cu mâinile ridicate deasupra capului.

Unul dintre reporterii publicației, Phil Davis, a postat pe Twitter despre momentele de groază prin care a trecut: atacatorul a tras prin ușa din sticlă asupra celor care se aflau în redacție. Jurnalistul scria chiar că unii dintre colegii săi au murit.

Autoritatea însărcinată cu controlul armelor de foc (ATF) ‘răspunde la un atac armat la sediul Capital Gazette, în Annapolis’, a scris pe contul său de Twitter agenţia respectivă.

Urmărește-ne pe Google News