Atac cu toporul la o creșă din Brazilia. Patru copii au fost uciși, alți trei sunt răniți
Atacul a avut loc în localitatea Blumenau din sudul Braziliei. Potrivit poliției un tânăr de 25 de ani a sărit gardul unei grădinițe private și a atacat cu un topor copiii aflați la joacă. Trei băieți și fetiță, cu vârste cuprinse între 4 și 7 ani, au fost uciși pe loc. Încă patru copii au fost răniți și sunt spitalizați.
MARIA REGINA SOAR, viceprimarul din Blumenau Copiii răniți au fost operați, dar din ce știm sunt bine. Acum sunt la terapie intensivă după anestezie. Curând vor fi mutaţi în saloane şi sperăm să fie externaţi în următoarele 24 de ore.
Imediat dup atac, criminalul s-a predat poliției și este acum în arest. Urmează să apară în fața unui judecător pentru a fi oficial pus sub acuzare. Deocamdată nu sunt indicii privind motivele gestului său. În momentul atacului aproape toți cei 40 de copii erau în locul de joacă. Cei mai mulți au scăpat cu ajutorul educatoarelor care au luat și ascuns, prin clase și dulapuri, cât de mulți au putut. Trauma acestei zile însă îi va urmări și pe ei și pe părinți multă vreme.
Atacul a transmis o undă de șoc în toată țara. Președinte Da Silva consideră că autorul nu se poate numi om.
LUIZ INACIO LULA DA SILVA, președintele Braziliei Ziua aceasta ne face pe toți să simțim furie pentru că o ființă ce pare umană, pentru că are cap, mâini, picioare şi ochi, a comis o monstruozitate pe care noi cei care suntem taţi, mame, bunici sau unchi nu ne-am fi putut-o imagina. Această figură umană, dar care nu are nimic uman, cred că e venit de pe o altă planetă, o planetă a urii.
Guvernatorul statului Santa Catarina, unde se află localitatea Bulmenau, a decretat trei zile de doliu și toate școlile și grădinițele sunt închise până la sfârșitul săptămânii. Este a doua tragedie petrecută în acea regiune în istoria recentă, după ce în 2021 un tânăr de 18 ani a ucis 3 bebeluși și 2 angajați ai unei creșe. Atacul din Blumenau are loc și la doar 10 zile după ce un elev de 13 ani, dintr-o școală din Sao Paolo, a înjunghiat mortal o profesoară și a rănit încă patru persoane.