Atenţie la vipere! Mai multe vipere au fost văzute în zona cetăţii Şiria din Arad
18 octombrie 2017, 15:16
Platoul unde se află cetatea Şiria e frecventat de iubitorii de mountain bike şi de pasionaţii zborului cu parapanta. De altfel, chiar un parapantist a postat pe o reţea de socializare poze cu o viperă, ca să atragă atenţia turiştilor.
Turiştii spun însă că nu se tem de vipere pentru că acestea nu atacă, dacă sunt lăsate în pace. Localnicii susţin că viperele au apărut de curând pe dealul Şiriei.
În cazul în care sunteţi muşcat de o viperă trebuie să vă prezentaţi de urgenţă la spital.

