Aviz pozitiv al deputaților la Legea vânătorii care stabilește cote pentru speciile de păsări migratoare. Proiectul este neconstituțional și fusese trimis la reexaminare de președintele Iohannis

10 mai 2022, 14:28

Actul normativ este din nou acum în comisii, după ce a fost trimis la reexaminare de către preşedintele Klaus Iohannis și a primit și o decizie de neconstituționalitate. Decizia președintelui de ședință de a da raport pozitiv pe acest proiect de lege, fără dezbaterea cererii de reexaminare și a amendamentelor depuse, a provocat polemici în comisie.

CLAUDIU DUMITRIU, preşedintele Asociaţiei pentru Combaterea Abuzurilor: Dacă în alte legi în care e vorba de animale, totdeauna animalele pierd în favoarea omului şi există acest mesaj – apărăm omul înaintea animalului – aici nu e o situație nici măcar similară. Practic nu mai există o limită superioară. Există o limitare, un simulacru de limitare, pentru că se limitează numărul pe zi.

GHEORGHE NACOV, deputat, iniţiatorul legii: Acest proiect vine doar să alinieze legislația României în domeniul păsărilor migratoare cu cea europeană. Doar în România nu s-au vânat păsările migratoare în ultimii doi ani, din cauza unor carențe unor acte administrative.

Vânătorii susțin că nu fac altceva decât să urmeze modelele europene.

MUGUREL DRĂGĂNESCU, preşedintele executiv AGVPS România: Eu nu văd niciun efect negativ, cu siguranță nu se va ajunge la dezastre. Indiferent, în ultimii 10 ani, de cota maximă aprobată la nivel național într-un sezon de vânătoare, această cotă nu a fost niciodată atinsă, decât la unele specii, într-un procent de 60-70 %.

Niciun reprezentant al Ministerului Mediului nu a fost prezent la dezbaterile de astăzi. Proiectul de lege urmează să fie dezbătut și în Comisia de Mediu a Camerei, acolo unde reprezentanții  asociațiilor de mediu și de protecție a animalelor speră să întoarcă votul, pentru ca România să nu riște, pe viitor, declanșarea procedurii de infringement din partea Comisiei Europene.

Urmărește-ne pe Google News