Baronul mexican al drogurilor, Joaquin „El Chapo” Guzman, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, plus 30 de ani
18 iulie 2019, 10:13
Fostul lider al cartelului Sinaloa va trebui să plătească şi 12,6 miliarde de dolari.
Omul, despre care oficialii americani susțin că este cel mai mare furnizor de droguri pe piața din Statele Unite, a fost găsit vinovat de participarea la activităţi infracţionale în formă organizată, conspiraţie pentru spălare de bani proveniţi din trafic de droguri, trafic internaţional de cocaină, heroină, marijuana şi alte droguri, precum şi folosirea armelor de foc.
Poveştile care circulă despre modul în care El Chapo şi-a condus afacerile sunt atât de sinistre încât a fost făcut şi un serial despre asta.

