Bebeluși născuți de Crăciun. Copiii născuți în zi sfântă sunt mai norocoși, cred părinții și medicii
Ea este Cristina. Are aproape 3 kilograme şi 48 de centimetri. Și s-a născut chiar în ziua de Crăciun, la Maternitatea Polizu din Capitală.
„Când m-au apucat contracţiile pe 24, chiar ziceam: sper să nu nasc astăzi, s-o nasc într-o zi specială, adică mâine şi chiar aşa s-a întâmplat. Cred că o va influenţa cumva în bine” – mama Cristinei.
În aceeași zi a venit pe lume și Cristian. Cântărea 3 kg şi jumătate şi a primit nota 10 la naştere. Mama lui s-a rugat să nască de Crăciun.
„A fost foarte emoţionant. Nu credeam că o experienţă ca asta te poate face să plângi instant” – mama lui Cristian.
Întâmplător sau nu, unul dintre medicii care e de gardă zilele acestea la Maternitatea Polizu a adus pe lume acum 17 ani un copil tot pe 25 decembrie.
Gabriela Dincă e convinsă că aceşti copii vor fi norocoşi.
La Maternitatea Giuleşti au venit pe lume şase copii în prima zi de Crăciun: două fete şi patru băieţi. Printre ei, acest copil care a primit tot nota zece din partea medicilor. Acasă mai are o surioară care le-a mărturist părinţilor că anul acesta, Moş Crăciun i-a adus un cadou foarte frumos.
„Nu mă aşteptam, că aveam data pe 4 ianuarie dar aşa a vrut el să vină mai repede. Aşa a fost să fie, cred şi în destin. Mi se pare un noroc să vină pe 25” – mama lui David.
Copiii vor fi externaţi în două, trei zile.

