L.Bode a transmis o scrisoare omologului său austriac, în care și-a exprimat indignarea. ”Nu a fost dat niciun semnal, domnia sa a spus: Această poziție a mea nu este împotriva Românei ci împotriva unui sistem”

12 decembrie 2022, 12:25

Eu vineri si sâmbătă am trimis scrisori de mulțumire către toți miniștrii de interne care ne-au susținut, 26 le număr (…) către toți prietenii României. Dacă este un mare câștig pentru România, în urma acestor demersuri putem vorbi de câștigul de a avea de partea noastră întreaga Europeană, Comisia, Parlamentul European, a declarat, luni Lucian Bode.

Ministrul român de interne a transmis și o scrisoare omologului său austriac în care îşi exprimă „profunda indignare” faţă de votul din Consiliul JAI împotriva aderării României la spaţiul Schengen.

Este o scrisoare deschisă în care îmi exprim revolta, nemulțumirea și indignarea față de modul în care a acționat ministrul de Interne și Austria pentru că a avut un mandat acolo, în condițiile în care explic foarte clar în scrisoare că niciun semnal din partea Austriei, din partea domniei sale nu a fost dat României. mai mult, la întâlnirea din 23 noiembrie, de la Viena, în prezența colegilor mei din MAI și a colegilor domniei sale s-a ridicat în picioare la masă și a spus: Lucian, eu sunt un prieten al României și așa voi rămâne, această poziție a mea nu este împotriva Românei ci împotriva unui sistem care nu funcționează și daca acest sistem nu funcționează eu nu sunt de acord să fie extins, a relatat ministrul român de interne, Lucian Bode.

Lucian Bode – scrisoare deschisă către omologul austriac: Aţi făcut un joc politic nedemn

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, i-a transmis o scrisoare deschisă lui Gerhard Karner, omologul austriac, în care îşi exprimă „profunda indignare” faţă de votul din Consiliul JAI împotriva aderării României la spaţiul Schengen, după ce anterior, la Viena, a dat asigurări că este „un prieten al României”, Bode adăugând că acesta a făcut „un joc politic nedemn”.

„Vă scriu (…) pentru a-mi exprima profunda indignare faţă de votul dumneavoastră din Consiliul JAI, împotriva aderării României la spaţiul Schengen, asta după ce pe 23 noiembrie la Viena, în prezenţa colegilor noştri, îmi dădeaţi asigurări că sunteţi ‘un prieten al României’, iar poziţia dumneavoastră nu este împotriva României ci împotriva unui sistem nefuncţional care nu trebuie extins cu niciun stat”, afirmă Lucian Bode, în scrisoarea postată luni pe pagina sa de Facebook.

El adaugă că este o decizie „nedreaptă, injustă, fără nicio justificare reală”, care creează la nivelul UE prejudicii uriaşe şi un precedent periculos în actualul context geopolitic.

Lucian Bode precizează că nu doar meritul României şi al cetăţenilor români a fost călcat în picioare odată cu acest vot, dar şi valorile şi principiile care ne ghidează la nivel european şi că toate statele membre au putut vedea cum Austria a adoptat „o decizie arbitrară, ce încalcă flagrant dreptul României de a fi stat membru cu drepturi depline al spaţiului Schengen”, iar argumentele prezentate la finalul acestui proces nu au nicio legătură cu realitatea.

„Domnule ministru, aţi făcut un joc politic nedemn de o ţară care are o tradiţie politică aşa de bogată şi care este o democraţie consolidată de atât de mult timp. În întrevederea noastră din luna ianuarie m-aţi asigurat de susţinerea Austriei pentru aderarea la spaţiul Schengen, iar în cadrul Conferinţei ministeriale a Forumului de la Salzburg de la Bucureşti, Austria şi-a dat acordul pe o declaraţie comună în care toţi membrii salutau susţinerea aderării României la spaţiul Schengen”, mai scrie Bode.

Acesta îi transmite omologului austriac că nimeni nu a putut înţelege ce s-a întâmplat în două zile, de ce s-a schimbat fundamental poziţia Austriei, în condiţiile în care nu apăruse niciun element nou.

„Aţi tratat românii şi România într-o manieră nedreaptă, discriminatorie şi ilogică. Îmi pare rău să vă spun, dar modul acesta de conduită şi acţiune nu este adecvat pentru niciun om politic al Uniunii Europene”, subliniază el.

Urmărește-ne pe Google News