Bruxelles-ul monitorizează atent situaţia din Republica Moldova

11 iunie 2017, 22:41

Lucian Pîrvoiu: Oficial, asistenta macro-financiara de 100 de milioane de euro se afla undeva suspendata in complicatul circuit institutional de la Bruxelles, care presupune un consens intre Comisie, Consiliu si Parlament. Neoficial, banii sunt blocati cel putin pana la toamna de nemultumirea parlamentarilor europeni.

Maja Kocijancic, purtător de cuvânt al Comisiei Europene: Nu putem comenta ce se întâmpla pe parcursul procedurii de adoptare a asistenţei financiare, dar considerăm că este o propunere valabilă, care vine însă, şi trebuie clar înţeles, cu condiţii foarte stricte. (…) În privinţa reformei electorale pe care aţi menţionat-o, ne menţinem poziţia că reformele electorale trebuie sa întărească democraţia în ţară, să fie rezultatul unui larg consens al forţelor politice, al consultărilor cu societatea civilă şi în concordanţă cu Comisia de la Veneţia.

Jurnaliști de la Chișinău atrag atenția asupra riscurilor pe care le-ar implica pentru Moldova accentuarea derivei politice. Mesajul dublu de la Chișinău se traduce la Bruxelles prin neîncredere.

Victoria Dodon, jurnalist Centrul de Investigații Jurnalistice din Republica Moldova: Schimbarea sistemului electoral nu este potrivită la ora actuală în Moldova, în contextul unei democrații șubrede.

Potrivit unui document obținut de Reuters, planurile de schimbare a sistemului electoral în Republica Moldova au fost considerate inoportune de experți ai Comisiei de la Veneția.

Îngrijorările sunt legate, spre exemplu, de riscul ca parlamentarii aleși în circumscripții uninominale să fie influențați de interese de afaceri.

Urmărește-ne pe Google News