Zone pietonale, București: distracție și voie bună, la sfârșit de săptămână. Promenada urbană câştigă tot mai mult teren
Dimineaţă, când soarele nu era arzător, copii mici şi mari, au cucerit Drumul taberei, unul dintre cele mai circulate bulevarde din Capitală. În zilele lucrătoare, pe aici sunt coloane de maşini, care aşteaptă minute bune la semafor, dar acum, în weekend, claxoanele au fost înlocuite de chiuiturile copiilor fericiţi.
Bucuria celor mici a fost dublată de cea a părinţilor, care s-au prins rapid în joc.
După ce au testat jocurile din aer liber, copiii au făcut şi o călătorie în spaţiu. Eduard şi Andre, prieteni la cataramă, au ajuns pe Marte. ”Ar fi mişto dacă s-ar putea putrea ajunge acolo”, ne-a spus unul dintre ei. Cu niște mănuşi speciale au putut chiar să atingă pământul de pe Planeta roşie.
”Aflăm şi ce greutate am avea, dacă am ajunge pe anumite planete. Muzeul Copiilor asta îşi propune: să creeze învăţare prin experienţă, prin interactivitate şi printr-un permanent dialog cu colegii mei care ghidează întreg turul.” – Victor Vlăduţ, şef birou PROEDUS.
Promenada urbană câştigă tot mai mult teren
O cafea, un desert, o înghețată fac și mai plăcută o plimbare pe bulevardele altfel ocupate de mașini… Pe Calea Victoriei s-a stat și minute bune la coadă în față gelateriilor…
Este cel de-al 6-lea weekend în care mai multe străzi şi bulevarde din Capitală devin zone pietonale: cu activităţi pentru copii, dar şi expoziţii sau spectacole de teatru şi dans.

