Bulgaria: Ceremonial spectaculos pentru alungarea spiritelor rele, cu origini în mitologia tracă

16 ianuarie 2023, 09:03

Festivalul „Surva” tine două zile. Este specific satului Koşarevo din sud-vestul Bulgariei şi are atât trăsături creștine, cât și păgâne. Participanții au costume speciale iar unii poarta măști din lemn ornate cu pene. Sunt cunoscuți ca survakars sau vindecători. Merg din casă în casă și alungă spiritele rele pentru a aduce sănătate și prosperitate.

În vârstă de 29 de ani, Gheorghii Ivanov spune că nimic nu este mai fascinant decât Surva. Nici zilele de naștere, nici Crăciunul, nici Anul Nou. El mărturisește că, înainte de festival cu una sau două săptămâni, oamenii din satul său devin mai buni, diferiți.

Ivanov adaugă: o altă energie curge prin arterele și venele mele, întregul sat strălucește.

Ritualul începe cu un dans în jurul focului iar sunetul clopotelor și talangilor are rolul de a alunga spiritele rele și bolile. Apoi, vindecătorii își vizitează consătenii pentru a le dă o nouă energie și o nouă viață.

 

Urmărește-ne pe Google News