Bulgaria construieşte două corvete moderne, după ce România a anulat o licitaţie pentru patru astfel de nave. Prima navă militară va fi predată marinei bulgare în 2025
În timp ce România anulează licitații, Bulgaria construiește două corvete moderne, în colaborare cu o companie germană cu tradiție. Prima navă militară va fi predată marinei bulgare în 2025, iar cea de-a doua un an mai târziu.
cmdr. (r.) Valentin Mateiu: Proiectul este bine gândit, răspunde exact cerințelor de securitate ale Bulgariei. (..)
Corvetele bulgărești au o lungime de 90 de metri și, fără sistemele de armament și muniție, au costat 420 de milioane de euro. Potrivit analiștilor, cele două corvete vor fi dotate cu sisteme de armament și senzori de ultimă generație.
cmdr. (r.) Valentin Mateiu: Nava este capabilă să îndeplinească toate misiunile unei corvete multifuncționale. Mă refer la apărare antiaeriană, cu rază scurtă, se poate realiza chiar și protecția antiaeriană a unui convoi de nave. Are opt asemenea rachete.
Forțele Navale Române vor și ele patru corvete. Deși CSAT a aprobat proiectul în 2007, iar în țară sunt șantiere care pot construi nave moderne, nici până astăzi România nu a fost în stare măcar să semneze contractul.