„Bunicul” din Bucea care, în urmă cu un an, i-a întâmpinat pe rușii invadatori cu un lansator de grenade. „Pentru o secundă, am simțit că sunt din nou tânăr”

În mod ironic, numele său de război nu este literalmente adevărat. „Deși sunt Did, încă nu sunt un bunic”, a declarat el într-un interviu în curtea casei sale din Bucea, o suburbie la nord-vest de Kiev care a devenit sinonimă cu crimele de război rusești. „I-am spus fiului meu să stea departe de raidurile din regiunea Kievului, deoarece încă trebuie să-mi dea un nepot”, a explicat Didkovski, schițând un zâmbet.

Chiar dacă Didkovski și-a îndemnat fiul să se ferească, pensionarul a fost printre primii care s-au dus direct în prima linie a frontului împotriva unei coloane blindate de invadatori ruși atunci când aceștia au încercat să cucerească Kievul, în primele salve ale invaziei la scară largă de acum un an.

În dimineața devreme a zilei de 27 februarie 2022, în timp ce forțele ucrainene depășite numeric se luptau cu grupurile de asalt rusești din jurul Hostomel și Dîmer, iar restul suburbiilor Kievului fie erau evacuate, fie aduceau cu nerăbdare provizii, locuitorii din Bucea au zărit o coloană de vehicule militare rusești care se apropiau.

Didkovski i-a văzut pe ruși din casa sa de cărămidă cu două etaje de pe strada Vokzalna.

Era pregătit: cu câteva zile mai devreme, își convinsese camarazii de lângă magazinul Giraffe din Irpin să-i dea mai multe grenade și un lansator de grenade RPG-18. Acum, acele arme aveau să-i fie de folos. Nu s-a gândit de două ori.

Didkovski își amintește dimineața zilei de 27 ca fiind prima dată când mintea lui a fost complet lucidă după un atac cerebral suferit în 2021. „Pentru o secundă, am simțit că sunt din nou tânăr”, a spus Didkovski. „Am înțeles că, dacă vor trece repede pe strada noastră, vor ajunge la Giraffe, unde nu erau destui oameni care să le vină în întâmpinare – doar câțiva soldați și civili. Așa că, chiar dacă voi muri, voi putea măcar să-i opresc pentru o vreme și să-i las pe alții să se pregătească de luptă.”

A luat RPG-ul și s-a urcat pe vechea remorcă parcată lângă gardul său, unde a așteptat să treacă un camion cu combustibil.

A tras așa cum îi arătaseră soldații ucraineni înainte de invazie. (Didkovski călătorea pe linia frontului din Donbas din 2014 ca voluntar, aducând provizii soldaților ucraineni care luptau împotriva separatiștilor finanțați și înarmați de Rusia). Punct ochi, punct lovit: camionul a explodat, blocând strada pentru restul convoiului militar rusesc.

Rușii au răspuns cu o ploaie de gloanțe. „Imaginați-vă dacă capul meu era încă aici când au ripostat”, a spus Didkovski, arătând spre un inel de găuri de gloanțe în colțul gardului său, unde fusese remorca.

Își amintește cum, după ce a aruncat în aer camionul cu combustibil, s-a trânti rapid la pământ și s-a târât până în cealaltă parte a curții sale, unde s-a ascuns în toaleta în aer liber a vecinului său. De acolo, și-a sunat camarazii pentru a le transmite coordonatele coloanei rusești.

„La aproximativ șapte minute după aceea, artileria ucraineană a distrus coloana de pe strada Vokzalna”, a declarat Didkovski.

Bombardamentul masiv a transformat în scrum părțile coloanei împiedicate să avanseze de camionul de combustibil avariat.

Majoritatea caselor de pe stradă au fost avariate sau complet distruse. Deflagrația a avariat acoperișul casei lui Didkovski, deja ciuruit de gloanțe, și a spart ferestrele.

Strada Vokzalna, artera care leagă cele trei suburbii principale din nord-vestul Kievului, Hostomel, Bucea și Irpin, a devenit o imagine definitorie în emisiunile de știri și pe primele pagini ale ziarelor din întreaga lume, în timp ce civili și jurnaliști postau imagini cu vehiculele rusești pârjolite și mutilate.

Astăzi, aproape un an mai târziu, strada este din nou plină de camioane. Dar acum, sunt camioane de construcții. Pocnetul gloanțelor a fost înlocuit de ritmurile de ciocane din aproape fiecare curte, în timp ce lucrările de renovare avansează cu viteză.

Valentin devine viral

Didkovski a intrat rapid în conștiința națională.

La 28 februarie 2022, primarul din Bucea, Anatolii Fedoruk, a publicat o declarație video: „Forțele armate ale Ucrainei au oprit coloana inamică pe strada Vokzalna. Din păcate, casele private din apropiere au fost și ele avariate, dar vom reconstrui totul”, a declarat el. „Toată lumea este în viață și în siguranță. Forțele armate au făcut o treabă bună”.

Dar ucrainenii dădeau click pe un alt videoclip – relatarea de primă mână a lui Didkovski despre scena de pe strada Vokzalna, în timp ce mergea printre rămășițele pârjolite, înjurând și filmând vehiculele distruse și soldații ruși morți.

„Asta a mai rămas din ticăloșii ăia. Eu mi-am făcut partea. Nenorociții ăia au venit la noi și au murit! Sper să ardeți cu toții în iad”, a spus Didkovski în comentariul său.

Acum, pensionarul susține că a realizat parțial acel videoclip pentru fratele său, care locuiește în Ijevsk, Rusia. „Când l-am sunat și i-am spus ce se întâmplă, nu ne-a crezut, a spus că totul este o știre falsă”, a spus Didkovski supărat.

Viața și moartea sub ocupație

În timp ce înregistrarea video a acelui prim atac respins asupra Bucea a devenit virală, iar imaginile coloanei rusești arse de pe strada Vokzalna au fost transmise în sufrageriile din întreaga lume, lucrurile aveau să se înrăutățească înainte de a se îmbunătăți.

Rusia a trimis mai multe forțe; după lupte crâncene, Bucea și părți din Irpin au fost ocupate la mijlocul lunii martie. Invadatorii au executat și torturat civili.

„Bunicul” Didkovski a fugit din Bucea și s-a ascuns în Irpin, aflat sub control ucrainean. El s-a alăturat forțelor locale de apărare teritorială, ajutând Ucraina să-și direcționeze tirurile de artilerie, informând armata despre mișcările rușilor în zonă și ajutând la evacuarea civililor către Romanivka – un mic sat la sud-est de Irpin, care a servit drept singura rută de evacuare sigură pentru cei care fugeau de pe câmpul de luptă.

Didkovski s-a întors la Bucea în aprilie, după ce forțele rusești s-au retras din regiunea Kievului, pentru a ajuta la recuperarea cadavrelor celor care nu au fost la fel de norocoși ca el. „Doar câțiva dintre ei erau soldați”, a spus Didkovski. Referindu-se la forțele rusești prin porecla lor inspirată din „Stăpânul inelelor”, Didkovski a adăugat: „Nu i-am numărat pe orci. Nu i-am luat, am sunat la SBU [serviciul de securitate] și i-am lăsat să se ocupe de ei în schimb. În cea mai mare parte am recuperat cadavre de civili.”

Didkovski își amintește cu claritate de morții pe care i-a văzut pe strada Iablunska, la aproximativ 2 kilometri de casa sa. „Și la Hostomel era o groază; Ozera, Borodianka. Atât de mulți uciși”, a spus el.

Forțele rusești au ucis peste 400 de civili în Bucea în cele 27 de zile de ocupație. Ucraina spune că a recuperat cadavrele a peste 1.360 de civili uciși din întreaga regiune Kiev. La începutul acestei luni, Andrii Nebitov, șeful poliției regionale din Kiev, a declarat că 197 dintre cei morți nu au fost încă identificați.

Când Didkovski s-a întors acasă, a constatat că locuința sa fusese jefuită și deteriorată; documentele și seiful dispăruseră. Împreună cu fiul său, a început să reconstruiască. Au montat un acoperiș nou, în timp ce consiliul municipal a montat ferestre noi. Casa este încă în construcție, așa că Didkovski doarme în bucătăria de vară din apropiere.

„Cred că m-am născut sub o stea norocoasă”, a spus el. „Rușii au tras mult în mine. Dar nici măcar o singură lovitură nu și-a atins ținta.”

Didkovski a spus că se gândește frecvent la ziua fatidică în care i-a atacat pe ruși cu lansatorul său de grenade. În nopțile de insomnie, iese afară la o țigară și se îndreaptă spre găurile de gloanțe din gardul său.

„Stau acolo și mă întreb: Cum am reușit să supraviețuiesc?”