Buzău: Simularea asaltului unui autobuz cu luare de ostatici – exerciţiu în colaborare cu Poliţia israeliană

26 iulie 2023, 16:08

Activitatea s-a desfăşurat în Tabăra Poiana Pinului din judeţul Buzău unde au participat în jur de 60 de specialişti din structurile de forţă israeliene şi poliţişti ai inspectoratelor din Mureş, Prahova, Braşov, Vrancea, Buzău şi Bucureşti. În cadrul stagiului de pregătire, poliţiştii israelieni le-au împărtăşit autorităţilor române câteva dintre tehnicile pe care le folosesc în situaţia asaltului unui mijloc de transport în comun, cu luări de ostatici.

„Practicăm aici multe tactici pe care trebuie să le dezvoltăm, în cazul deturnării unui autobuz cu ostatici, trebuie să atacăm repede, trebuie să atacăm direct, să identificăm suspecţii, să-i neutralizăm şi scopul principal este să nu rănim civilii, zero victime, să fim precişi, rapizi. Acestea sunt tacticile pe care vrem să le împărtăşim din Israel şi să primim în schimb din partea forţelor române un răspuns foarte bun, un antrenament de înaltă calitate, mentalitate puternică, este foarte important pentru antrenament. Tehnicile sunt bazele fiecărei operaţiuni pe care o facem şi încercăm să aducem aici câteva tehnici pe care le folosim în Israel, să le integrăm”, a precizat şeful diviziei SWAT, Roi Shabo.

Pregătirea dintre forţele israeliene şi cele din România este considerată necesară în contextul în care siguranţa cetăţenilor este pusă pe primul loc de către cele două ţări.

„Am servit în Poliţia israeliană 26 de ani. Este primul antrenament IPA între România şi Israel, ceea ce facem aici este să împărtăşim din experienţa noastră ca membri ai IPA şi ofiţeri din cadrul Poliţiei israeliene cu poliţiştii români pentru că avem provocări comune, nu doar în Israel ci şi în România, în Europa şi în toată lumea. Este foarte important pentru noi, membrii IPA, Poliţiei israeliene să împărtăşim din experienţa, antrenamentele noastre pentru a creşte siguranţa cetăţenilor atât în Ierusalim cât şi în Buzău”, a transmis şeful delegaţiei israeliene, consilier în relaţia cu minorităţile şi organizaţiile internaţionale, Johnny Kassabri.

O bună parte din tehnicile poliţiştilor israelieni sunt deprinse în cursul stagiilor pe care le urmează în perioada în care sunt înrolaţi în armată.

„Avem diferite abilităţi prin intermediul cărora luptăm cu revoltele, teroriştii, avem unităţi călare pe care le folosim în Ierusalim…Ne ocupăm cu aspecte diferite ale infracţiunilor, spre exemplu ne ocupăm cu asigurarea siguranţei comunităţilor, ne ocupăm de furturile din buzunare, verificăm diverse persoane care prezintă suspiciuni. Cel mai bun antrenament pentru luptători, pentru echipele SWAT vine din armată, aplicanţii vin din armată în echipajele SWAT, au pregătiri speciale pentru tratarea unor aspecte diferite în Ierusalim”, a transmis comandantul unităţii districtuale SWAT din Ierusalim, Shahar Mahsomi.

Cu toate că operaţiunile poliţiei israeliene sunt diferite faţă de cele cu care sunt obişnuite autorităţile române, schimbul de experienţă este necesar, au precizat reprezentanţii conducerii IPJ Buzău.

„Poliţia Română şi Poliţia din Buzău încă îşi face treaba pornind de la principii de toleranţă, de proximitate dar atunci când este cazul, din păcate o parte dintre buzoieni ştiu asta pe propria piele, forţele speciale ştiu să intervină iar începând de astăzi cred că trebuie să fie luaţi în seamă, mai ceva decât erau luaţi până acum. Am observat la colegii din Israel acea mentalitate, acea putere şi acea alertă continuă pe care trebuie să o avem şi noi. Nu avem situaţia operativă de acolo dar este clar că avem astfel de momente şi apar astfel de tendinţe în orice judeţ”, a declarat inspectorul şef al IPJ Buzău, Laurenţiu Pantazi.

Organizatorii stagiului de pregătire au anunţat că activităţile care implică schimburi de experienţă cu structuri speciale din Israel vor continua.

„Acest eveniment reprezintă un prim pas în cadrul unui proiect mai lung al IPA în parteneriat cu IPJ Buzău. Sunt în dublă calitate, ca şef al Serviciului de Acţiuni Speciale (SAS) şi ca preşedinte al IPA România. Sunt într-adevăr o prezenţă extrem de utilă, au o prezenţă şi o cazuistică diferită, sunt foarte multe elemente pe care le putem împrumuta în activitatea noastră curentă. La nivelul Poliţiei Române se fac eforturi pentru creşterea interoperabilităţii structurilor şi avem discuţii cu partenerii din Israel ca în următoarele module de pregătire să includem şi componente de poliţie rutieră, cercetare la faţa locului ş.a.m.d”, a subliniat şeful SAS Buzău, Mihai Tărtăranu.

Urmărește-ne pe Google News