Cățelușa Laika, povestea emoționantă a primului animal trimis în spațiu. 65 de ani de când autorităţile din fosta Uniune Sovietică lansau în spațiu naveta Sputnik 2

În urmă cu 65 de ani, la abia o lună după plasarea pe orbită a primului Sputnik sovietic, cel de-al doilea satelit artificial din istoria omenirii (Sputnik 2) a decolat spre spaţiu având la bord un mamifer viu, Laika, o căţeluşă fără stăpân găsită pe străzile din Moscova. Capsula orbitală nu era echipată cu sisteme care ar fi putut să îi asigure revenirea în siguranţă pe Terra, iar Laika a murit la câteva ore după lansare, informează AFP.

„I-am cerut să ne ierte şi am plâns, mângâind-o pentru ultima dată”, îşi aminteşte Adilia Katovskaia, o expertă rusă în biologie. Laika, în urma acelei călătorii fără întoarcere, a devenit prima fiinţă vie trimisă în cosmos şi, totodată, prima victimă a cursei pentru cucerirea spaţiului.

Pentru liderul sovietic din epocă, Nikita Hruşciov, obiectivul misiunii consta în a demonstra superioritatea U.R.S.S. în faţa Statelor Unite, cu puţin timp înainte de evenimentele care marcau cea de-a 40-a aniversare a Revoluţiei Bolşevice, celebrată pe 7 noiembrie.

„Cele nouă rotaţii efectuate în jurul Terrei au făcut din Laika primul cosmonaut al planetei, sacrificat în numele succesului viitoarelor misiuni spaţiale”, a subliniat Adilia Kotovskaia, în 2017 (în vârstă de 90 de ani), și se declara mândră de faptul că a contribuit la antrenarea unor animale folosite în misiuni spaţiale.

Ea îşi aminteşte că alţi câini fuseseră în trecut trimişi la altitudini suborbitale pentru durate de câteva minute „pentru a verifica dacă este posibilă supravieţuirea în condiţii de imponderabilitate”.

„După aceea, trebuia să fie trimis un câine în spaţiu”, a declarat ea pentru AFP, într-un interviu acordat la Moscova.

Pentru a se obişnui cu zborul spaţial într-o capsulă presurizată şi cu o lungime de 80 de centimetri, câinii au fost plasaţi în cuşti din ce în ce mai mici, îşi reaminteşte specialista rusă. Animalele erau plasate într-o centrifugă care simula accelerarea suportată la decolarea unei rachete, erau supuse unor zgomote care le imitau pe cele prezente în interiorul unui vehicul spaţial şi erau hrănite cu „mese spaţiale”, preparate sub forma unui jeleu.

Laika, o căţeluşă fără stăpân şi orfană, în vârstă de aproximativ trei ani şi cântărind şase kilograme, a fost găsită pe străzile din Moscova, la fel ca toţi ceilalţi „candidaţi”.

„Selecţionam căţeluşe, pentru că ele nu au nevoie să îşi ridice un picior pentru a urina şi, deci, au nevoie de mai puţin spaţiu decât masculii. De asemenea, alegeam orfane, pentru că ele sunt mai descurcăreţe şi mai puţin exigente”, a explicat specialista rusă, aflată în prezent la conducerea unui laborator din cadrul Institutului de Cercetări Medico-Biologice din Moscova.

Candidaţii trebuiau să fie „fotogenici”, iar numele lor erau alese pentru a marca pozitiv opinia publică.

Căldură şi deshidratare

Laika – termenul rusesc pentru verbul „a lătra” – a fost selectată din alte cinci sau şase concurente, graţie inventivităţii sale, caracterului ei deosebit de docil şi privirii sale ce părea uşor întrebătoare.

„Bineînţeles că ştiam că ea urma să moară în urma acelui zbor, din cauza lipsei unei metode de recuperare, inexistentă în epocă”, a continuat Adilia Kotovskaia.

Lansarea satelitului Sputnik 2, la bordul căruia se afla Laika, ce a avut loc pe 3 noiembrie 1957 la ora 05:30 (ora Moscovei, n.r.) din Kazahstan, de pe viitorul cosmodrom Baikonur, „nu lăsa să se întrevadă nimic rău”, îşi aminteşte Adilia Kotovskaia.

„Desigur, în timpul ascensiunii rachetei, ritmul cardiac al căţeluşei Laika a crescut considerabil”. Însă după trei ore, căţeluşa şi-a recăpătat ritmul cardiac normal.

Dintr-o dată, după a noua rotaţie efectuată în jurul Terrei, temperatura din interiorul capsulei în care se afla Laika a început să crească şi a depăşit 40 de grade Celsius, din cauza lipsei unei protecţii suficiente contra radiaţiilor solare. Rezultatul: Laika, care ar fi trebuit să rămână în viaţă între opt şi zece zile, a murit la câteva ore după lansare, din cauza căldurii şi a deshidratării.

Radioul naţional din U.R.S.S. a continuat însă să difuzeze buletine zilnice despre „starea bună de sănătate a Laikăi”, devenită eroină planetară.

Potrivit versiunii oficiale, susţinută mult timp de Moscova, Laika a murit otrăvită cu ajutorul unei substanţe pe care a primit-o în hrană, pentru a evita o moarte dureroasă în timpul reintrării în atmosferă a capsulei spaţiale.

Satelitul Sputnik 2 s-a dezintegrat în atmosferă pe 14 aprilie 1958, deasupra Antilelor, odată cu pasagera lui, care era deja moartă de cinci luni.

Pe 19 august 1960, un vehicul spaţial a reuşit să readucă pe Terra două căţeluşe, în viaţă, care fuseseră trimise în spaţiu. Belka şi Strelka au deschis astfel calea către realizarea primului zbor în spaţiu al unui cosmonaut, realizat de Iuri Gagarin, pe 12 aprilie 1961.

Animalele, adevăraţii pionieri ai cuceririi spaţiului

Cu trei ani şi jumătate înainte de zborul istoric reuşit de Iuri Gagarin, căţeluşa Laika devenea în noiembrie 1957 prima fiinţă vie care a ajuns pe orbita terestră şi, totodată, unul dintre numeroasele animale care i-au precedat pe oameni în cursa de cucerire a spaţiului, informează AFP.

Albert, primul mamifer în imponderabilitate

În 1948, Albert, un macac rhesus, este primul mamifer care a descoperit starea de imponderabilitate, la bordul unei rachete americane ce a ajuns la altitudinea de 63 de kilometri. Cu un an înainte, Statele Unite au trimis drosofile (muşte) la o altitudine de 100 de kilometri, într-o rachetă din gama V2.

Laika, prima pământeancă ajunsă în spaţiu

Pe 3 noiembrie 1957, Laika, o căţeluşă orfană cu alură de foxterrier, purtând un combinezon căptuşit cu senzori, a părăsit Terra la bordul capsulei sovietice Sputnik-2 într-o călătorie fără întoarcere. Potrivit informaţiilor oficiale, animalul a suportat cu bine acea misiune la altitudinea de 1.600 de kilometri, concepută iniţial pentru a dura între şapte şi zece zile. În realitate, ea a murit la câteva ore după lansare, din cauza unei funcţionări defectuoase a sistemului de reglare termică în interiorul capsulei. „Mormântul” ei celest a continuat să se învârtă pe orbită în jurul Terrei până pe 14 august 1958, când s-a dezintegrat şi a ars în totalitate la reintrarea în atmosferă.

Misiunea Sputnik-2 a fost deci un eşec parţial, însă învăţămintele trase de savanţii ruşi le-au permis acestora să trimită alte animale pe orbită şi, mai ales, să le recupereze în viaţă.

Revoluţii orbitale şi reveniri pe Terra

În august 1960, U.R.S.S. a trimis o veritabilă „Arcă a lui Noe” – doi câini, un iepure, 40 de şoareci, doi şobolani, muşte şi plante – pentru a efectua o serie de rotaţii în jurul Terrei. A fost primul zbor orbital ai cărui pasageri au revenit la sol fiind încă în viaţă.

Una dintre căţeluşe, Strelka, a născut la şase luni după aterizare, iar unul dintre puii ei a fost oferit fiicei lui John Fitzgerald Kennedy de Nikita Hruşciov.

În ianuarie 1961, Statele Unite au reacţionat şi trimis la rândul lor un cimpanzeu, Ham, al cărui zbor suborbital a definit traiectoria urmată de primul american ajuns în spaţiu, Alan Shepard, la o lună după misiunea istorică reuşită de Iuri Gagarin pe 12 aprilie 1961.

Americanii au plasat un singur animal pe orbită, cimpanzeul Enos, în noiembrie 1961. Obiectivul consta în testarea capsulei la bordul căreia urma să se afle John Glenn în timpul primului zbor orbital realizat de un astronaut american, în februarie 1962.

În afară de ruşi şi de americani, multe alte ţări au folosit animale pe post de „cobai spaţiali”.

În octombrie 1963, Franţa a fost prima ţară care a trimis o pisică în spaţiu, Felicette, înlocuitoarea motanului Felix, care a fugit cu o zi înainte de lansare.

În 2001, China a trimis la rândul ei pe orbită un vehicul spaţial ce avea mai multe animale la bord. De atunci, China s-a alăturat grupului restrâns de puteri spaţiale şi a reuşit să trimită în 2003 pe orbită, cu mijloace proprii, primul său echipaj de astronauţi (taikonauţi).

Iranul, care a anunţat că intenţionează să trimită un om în spaţiu, a testat cu succes în 2010 o rachetă fabricată pe plan local, conţinând mai multe animale vii, inclusiv un şobolan, broaşte ţestoase şi viermi. Aceeaşi ţară a trimis în spaţiu şi două maimuţe, în 2013.

Vidul spaţial şi fecundarea

Broaşte ţestoase, păianjeni, peşti, şobolani, viermi, tritoni – lista speciilor trimise în cosmos este lungă şi aceste misiuni au permis cercetătorilor să facă numeroase descoperiri ştiinţifice.

În septembrie 2007, mai multe tardigrade, animale microscopice, renumite pentru robusteţea lor, au supravieţuit în vid şi radiaţiilor spaţiale. La revenirea pe Terra, cele mai multe dintre aceste nevertebrate minuscule nu prezentau nicio alterare biologică şi chiar au putut să se reproducă în mod normal, sugerând astfel o capacitate de reparare a ADN-ului, deteriorat de razele ultraviolete.

În 2014, cercetătorii japonezi au realizat fecundări in vitro cu sperma unor şoareci ce a fost stocată timp de nouă luni pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS). Naşterea celor 73 de pui într-o stare bună de sănătate demonstrează o regenerare a ADN-ului avariat după fertilizare, în cadrul unui experiment care, potrivit cercetătorilor, ar putea avea implicaţii importante pentru viitoarele colonii spaţiale umane.

sursa Agerpres