Campania de vaccinare din Spania, peste media europeană. Premierul Sanchez promite că ritmul se va accelera după primirea a 87 de milioane de doze, între aprilie și septembrie

9 aprilie 2021, 14:53

Unul dintre cele mai mari centre din Madrid poate administra până la 10.000 de vaccinuri zilnic. Săptămâna aceasta ar trebui să se încheie vaccinarea persoanelor de peste 80 de ani și să se treacă la cele de peste 66 de ani. În plus, în toată țara sunt programați și angajații din domeniile esențiale: polițiști, pompieri, militari sau profesori.

Până acum în Spania au fost administrate 8,7 milioane de vaccinuri. 7% din populația de peste 16 ani a primit până acum ambele vaccinuri, iar 14,2% cel puțin o doză, puțin peste media europeană. Însă premierul promite că ritmul se va accelera odată cu primirea a 87 de milioane de doze, între aprilie și septembrie.

După jumătatea lunii aprilie, Spania va primi și vaccinul celor de la Johnson&Johnson care se administrează în doză unică.

Urmărește-ne pe Google News