Campanie anticorupție în Ucraina. Au fost arestați 23 de foşti sau actuali înalţi oficiali din domeniul finanţelor
26 mai 2017, 15:51
Concomitent au avut loc 454 de percheziţii în 15 regiuni ale ţării. Au fost arestaţi 23 de foşti sau actuali înalţi oficiali din domeniul finanţelor, suspectaţi că l-au ajutat pe fostul preşedinte Viktor Ianukovici să fraudeze statul cu aproape 3,2 miliarde de euro.
Ministrul de finanţe din timpul lui Ianukovici, suspectat că a orchestrat frauda, a fugit şi se crede că se ascunde în Rusia.
Oficialii ucraineni au precizat că ar fi doar un prim val de arestări.

