Carambol cu opt maşini pe autostrada Timişoara-Lugoj. O persoană a fost rănită

8 ianuarie 2017, 16:39

La câţiva kilometri după urcarea pe şoseaua de mare viteză de la Remetea, o platformă auto care circula regulamentar a fost izbită din spate de un vehicul condus de o femeie. În urma impactului, ultima maşină de pe remorcă a ajuns în mijlocul drumului, iar maşina femeii a fost proiectată într-un parapet. În câteva clipe, o dubiţă a lovit în plin maşina căzută pe carosabil. Şoferul văzuse accidentul, dar nu a apucat să frâneze.

Şoferiţa care a provocat accidentul a fost rănită şi a rămas încarcerată. A fost scoasă de un echipaj de pompieri.

Femeia a fost dusă la spital. Şoferii şi pasagerii din celelalte maşini implicate în accident au scăpat doar cu o sperietură zdravănă. Traficul în zonă a fost blocat mai bine de o oră. În total, 8 maşini au fost avariate.

Urmărește-ne pe Google News