Casa Albă: Starea președintelui Joe Biden, confirmat cu COVID săptămâna trecută, se ameliorează
Medicul de la Casa Albă a precizat că Joe Biden tuşeşte din ce în ce mai puţin, iar durerile s-au diminuat considerabil.
Preşedintele tolerează bine tratamentul şi va continua să ia doze mici de aspirină.
Ashish Jha, coordonatorul grupului de lucru de la Casă Albă pentru combaterea COVID-19, a declarat la ABC News că Biden „a avut o zi grozavă ieri, s-a simţit bine” şi că persoanele care au avut contacte apropiate cu preşedintele continuă să urmeze protocoalele Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA.
Joe Biden, în vârstă de 79 de ani, a fost diagnosticat cu COVID-19 acum câteva zile, pe fondul unui nou val de contaminări din Statele Unite cu o subvariantă a Omicron. În aceeaşi zi, preşedintele a înregistrat un mesaj video prin care i-a asigurat pe oameni că se simte bine.

