Inovația de la MIT: Degetul robot cu simțire umană

O descoperire revoluționară în lumea roboților a venit de la oamenii de știință de la MIT, unde s-a născut un deget robot capabil să prindă obiecte exact ca mâna umană. Acest avans este posibil datorită unei camere inovatoare care utilizează două oglinzi pentru a vedea orice obiect de sus în jos. Teama de a lăsa roboții să manipuleze obiecte fragile sau complicate a fost mereu prezentă, dar noua tehnologie GelSight Svelte promite să schimbe această situație.

Tensiuni şi acuzaţii între Manila şi Beijing după coliziuni în Marea Chinei de Sud

Filipine şi China s-au acuzat reciproc duminică de două coliziuni între nave chineze şi vase filipineze aflate în misiune de reaprovizionare a trupelor Manilei într-un post izolat în Marea Chinei de Sud, transmite AFP. Acuzaţiile au continuat şi luni, iar tensiunile au crescut: Filipine l-a convocat pe ambasadorul Chinei la Manila, iar Beijingul a formulat un protest "solemn".

Gene asociate cu cancerul de prostată agresiv. Descoperirea unui grup de cercetători internaționali

În domeniul oncologiei, noi descoperiri revoluționează în permanență modul în care privim și tratăm cancerul. O echipă de cercetători internaționali, condusă de experții de la Keck School of Medicine din USC și USC Norris Comprehensive Cancer Center, a realizat o descoperire majoră legată de cancerul de prostată. Au identificat mutații în nu mai puțin de 11 gene asociate cu formele agresive ale acestei boli.

Gazprom suplimentează gazele către Ungaria, în urma întâlnirii dintre Viktor Orban și Vladimir Putin din China

După vizita din China de săptămâna trecută, premierul Ungariei nu s-a întors cu mâna goală. Într-o lume în care problemele sunt tot mai mari de la o săptămână la alta, iar oameni nevinovați își pierd părinții, copiii și agoniseala de-o viață din cauza rușilor, sunt și lideri politici care nu se sfiesc să dea mâna cu șeful de la Kremlin, cel care le dictează militarilor săi să distrugă totul în estul Ucrainei.

Raport al Comisiei Europene: Un sfert dintre români folosesc serviciile publice digitale. Media Ununii Europene este de 74%. România, scor redus și la serviciile publice digitale oferite cetățenilor

Mai puțin de un sfert dintre românii care au acces la internet, folosesc serviciile publice digitale. Sunt date din cel mai recent raport al Comisiei Europene care ne cere să creștem ritmul. De la București, Ministerul Digitalizării crede că robotul ION e cel care va reuși să-i învețe pe români să-și plătească taxele şi impozitele online ori să îşi scoată cazier.

Exclusivitate | Bunica românului răpit de Hamas, mărturii tulburătoare: Trăiesc al doilea Holocaust. E ca un cuțit înfipt în inimă, care tot timpul se învârte

Unul dintre ostaticii din Fâşia Gaza are cetăţenie israeliană şi română. El figura până acum pe lista dispăruţilor. Bunica lui Omer Wenckert e româncă, născută la Cernăuti și supraveţuitoare a lagărului din Transnistria. E disperată și singura ei dorinţă este să îşi mai strângă o dată în braţe nepotul. Urmează, atenţie, informaţii și imagini care vă pot afecta emoţional! Ultima oară şi-a văzut nepotul cu mâinile la spate, într-un camion al teroriştilor. A povestit prin ce trece și a vorbit despre speranţele pe care le are întreaga familie, într-un interviu, în exclusivitate, pentru Ştirile TVR.

Investiția în sport a transformat comuna Poiana Stampei. Pensiunile s-au umplut de sportivi, veniți pentru competiții și cantonamente, dar și de turiști

Sportul s-a dovedit soluţia salvatoare pentru o comună din vestul judeţului Suceava. Primăria a investit într-o bază sportivă, care a fost plină toată vara, cu sportivi veniţi în cantonamente. Acum, odată cu încheierea sezonului de pășunat şi pajiştea comunală a devenit pistă de alergat. Aici a avut loc finala Campionatului Naţional de atletism pentru copii şi juniori. Prin sport, zona atrage și mulți turiști, pentru că micii atleți și forbaliști sunt însoțiți și de părinți sau bunici.