Actualitate
Un bărbat s-a autoincendiat în Capitală. Polițiștii care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu l-au observat pe acesta și au stins focul folosind extinctorul din dotarea autospecialei de poliție, salvând astfel viața bărbatului.
New Delhi denunţă un incident în care a fost implicat un diplomat indian. Acesta a fost confruntat de mai mulţi protestatari la un templu sikh din Scoţia
Misiunea diplomatică indiană de la Londra a informat sâmbătă Ministerul britanic de Externe în legătură cu un "incident scandalos" în care înaltul său comisar din Regatul Unit, Vikram Doraiswami, a fost confruntat de mai mulţi protestatari la un templu sikh din Glasgow, Scoţia, relatează AFP, preluată de Agerpres.
NATO desfăşoară avioane de supraveghere AWACS în Lituania, pentru monitorizarea activităţilor militare din apropierea frontierei Alianţei Nord-Atlantice
Spațiul aerian al Lituaniei va fi monitorizat în următoarele două săptămâni de NATO cu ajutorul unui avion de cercetare și alarmare îndepărtată, pe scurt AWACS. Vorbim de o mașinărie sofisticată capabilă să detecteze avioane, nave sau vehicule aflate la distanțe de peste 300 de kilometri.
Un milion de persoane, aşteptate la Varşovia pentru a participa la o manifestaţie menită să încurajeze mobilizarea la alegerile legislative din 15 octombrie
Un milion de persoane sunt aşteptate duminică la Varşovia, la apelul opoziţiei, pentru a lua parte la o manifestaţie menită să încurajeze mobilizarea la alegerile legislative din 15 octombrie în această ţară guvernată timp de opt ani de naţionalişti eurosceptici, relatează AFP şi dpa, preluate de Agerpres.
O femeie din Spania crește capre cu ajutorul tehnologiei. Proiectul, 100% sustenabil, premiat ca cel mai bun la cea de-a doua ediție a Premiilor Uniunii Europene pentru agricultura ecologică
O fermieră din Spania face agricultură demnă de anul 2023. Femeia mână turmele de capre din tastatură. Ea a fost chiar premiată la nivel european pentru agricultură sustenabilă, 100% ecologică.
Incendiu puternic după ruperea unei conducte de petrol, în vestul Ucrainei. Nouă persoane au fost rănite
Un incendiu uriaș a izbucnit sâmbătă la o conductă de petrol din regiunea Ivano-Frankivsk, în vestul Ucrainei, provocând rănirea a nouă persoane. Cinci persoane sunt în stare critică, au anunțat autoritățile, transmite The Guardian.
Republica Moldova, îndemnată să profite de oportunitatea de aderare la Uniunea Europeană. Maia Sandu: Nu putem rămâne în această situație pentru încă 30 de ani, fără o democrație consolidată și fără un nivel de trai ridicat
Republica Moldova a lansat o discuție la nivel național cu privire la asigurarea aderării la Uniunea Europeană, în cadrul căreia oficiali de rang înalt și academicieni și-au îndemnat compatrioții să profite de orice oportunitate de a adera la blocul comunitar, în caz contrar riscând să fie lăsați în urmă sau să se scufunde în haos, potrivit agenției Reuters.
1 octombrie, Procoavele sau Sărbătoarea părului
În calendarul popular, prima zi a lunii octombrie era consacrată Sfântului Procoavă, iar creştinii ortodocşi serbează Acoperământul Maicii Domnului. De-a lungul timpului, între sărbătoarea populară şi cea creştină s-a produs un mixaj, iar semnificaţia sărbătorii de pe 1 octombrie s-a rezumat la importanţa pe care o aveau feluritele acoperăminte (procoveţe), în special pentru femei.
1 octombrie, Ziua internațională a cafelei. Celebritățile și cafeaua, istorii și ritualuri
Rece, fierbinte, decafeinizată, cu diferite arome, instant, filtru sau ibric, cafeaua şi lunga sa istorie sunt sărbătorite astăzi, de Ziua Internaţională a Cafelei.
Uniunea Europeană lansează prima fază a Mecanismului de ajustare a carbonului la frontieră
Uniunea Europeană a lansat duminică prima fază a primului sistem din lume ce impune tarife la emisiile de CO2 pentru oţel, ciment şi alte bunuri importate, în încercarea de a împiedica produsele străine mai poluante să îi submineze tranziţia ecologică, informează Reuters, preluată de Agerpres.
Majestatea Sa Margareta s-a întâlnit cu "romaniolii", românii stabiliți la Toledo. Este a doua vizită în ultimii 100 de ani a unui membru al Familiei regale în fosta capitală a Spaniei
Toledo, fostă capitală a Spaniei, unul din cele mai vechi oraşe din Peninsula Iberică, unde legendele spun că s-ar fi inventat marţipanul, a găzduit vizita Familiei Regale a României. Primarul oraşului a întâmpinat Familia Regală şi apoi au participat împreună la o seară românească alături de românii din diaspora care trăiesc acolo: "romanioli", cum îşi spun ei, în glumă.
Un băiat de 12 ani a fost lovit de o mașină pe trecerea de pietoni, în localitatea timișeană Şag
Accident cumplit pe trecerea de pietoni, în localitatea timișeană Şag. Un băiat de 12 ani a fost lovit în plin de o autoutilitară în timp ce traversa regulamentar.
Slalom printre mese, scaune și mașini, din cauza teraselor de pe trotuare. Ce spune Codul Rutier despre această practică
Zeci de trotuare din Capitală sunt confiscate integral sau parțial de proprietarii teraselor care au ocupat abuziv spațiul public. Acesta este și motivul pentru care pietonii sunt nevoiți să facă slalom printre mese sau să le ocolească pe partea carosabilă. Specialiștii în urbanism susțin că legea este clară: Codul Rutier nu permite sub nicio formă ocuparea trotuarelor, deoarece acestea sunt destinate în totalitate pietonilor.
România este apreciată de senatorii americani pentru alocarea a peste 2% din PIB în domeniul apărării
Senatorii americani Joe Manchin și John Kennedy apreciază eforturile României și ale altor aliați care respectă angajamentul de a atinge și chiar depăși obiectivul de 2% din PIB pentru cheltuielile în domeniul apărării și, în aces sens, au depus un proiect de rezoluție în Senat, camera superioară a Congresului american.

