Meduzele demonstrează abilități cognitive chiar dacă nu au creier central

Deși lipsite de un creier central, meduzele pot învăța din experiențele trecute la fel ca oamenii, șoarecii și muștele, potrivit unui raport științific publicat pe 22 septembrie în jurnalul Current Biology. Prin intermediul unor experimente realizate cu meduze din Caraibe (Tripedalia cystophora), cercetătorii au reușit să demonstreze că aceste creaturi marine pot identifica și evita obstacolele în calea lor. Aceste descoperiri revoluționează noțiunea preexistentă că învățarea avansată necesită un creier centralizat, oferind noi perspective asupra rădăcinilor evoluționare ale învățării și memoriei.

Crește numărul virozelor respiratorii. Gripa poate fi prevenită prin vaccinare, care se face începând cu luna octombrie

Odată cu venirea toamnei, începe și sezonul virozelor. Pe fondul unei imunități scăzute, a reintrării în colectivități și a nerespectării regulilor de igienă, se înregistrează tot mai multe cazuri de infecții respiratorii, gripe și covid19. Cele mai multe sunt forme ușoare de boală care nu necesită internarea, dar, în unele situații , fără tratamentul corespunzător, afecțiunile se pot agrava.

Telescopul Webb descoperă galaxii abia născute

Descoperirea recentă făcută de astronomi cu ajutorul Telescopului Spațial James Webb ne oferă o viziune profundă și fascinantă asupra universului timpuriu. Pătrunzând în profunzimile cosmosului, telescopul a dezvăluit existența unor galaxii abia născute, oferindu-ne astfel o imagine clară a evoluției cosmice.

Trei urși au fost văzuți în centrul unei comune gorjene

Panică într - o localitate din Gorj! Trei urși au fost văzuțI de localnici chiar în centrul comunei Albeni. Pe imaginile de pe camerele de supraveghere se observă cum animalele sălbatice vor să sară gardul și să intre într-o gospodărie.

Kosovo

Kosovo și Serbia se acuză reciproc pentru incidentul de acum trei zile când o mănăstire din nordul provinciei a fost asediată de kosovari sârbi. Doi suspecți au ajuns în fața judecătorilor, unul dintre ei fiind arestat pentru 30 de zile. Cancelariile occidentale fac apel la calm și cer ambelor părți să nu escaladeze și mai mult situația. Asediul mănăstirii este cel mai grav incident din ultimii ani și are loc pe fondul unor tensiuni acumulate în enclava sărba din nordul provinciei Kosovo.

Armata caută mii de soldați profesioniști. Dosarele, depuse pentru prima oară la unitatea dorită. Statutul social și stabilitatea financiară, printre obiectivele recruților

Sute de tineri care vor să devină soldați profesioniști sunt testați, zilele acestea, ca să intre în armată. Pentru prima dată recruții și-au depus dosarele chiar la unitatea la care vor să fie angajați, nu la centrele de recrutare. Armata a scos anul acesta peste 4.000 de posturi pentru soldați și gradați profesioniști.

Majestatea Sa Margareta a plantat bujorul românesc în Grădina Botanică Regală din Madrid

Majestatea Sa Margareta a dus bujorul românesc în Spania și l-a plantat la Grădina Botanică Regală, oaza de verdeață din inima Madridului. Un gest simbolic, prin care face lobby României și Republicii Moldova în Regatul Spaniei, care deține acum președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. În această seară, Familia Regală a Românei cinează cu Regele Felipe și cu Regina Letiția.

Pasionații de sporturi extreme s-au întrecut la kitesurfing pe plaja din Constanța

A fost spectacol pe mare, la Constanța. Zeci de zmee colorate au fluturat deasupra valurilor, purtate de sportivi dornici de adrenalină. Din țară și din străinătate, zeci de participanți s-au întrecut într-o competiție de kitesurfing și au înfruntat vântul puternic și valurile. Curajoșii au făcut sărituri de la aproape zece metri înălțime, iar câștigătorii au primit cadouri de 15.000 de euro.