Elevii de liceu învață din manuale de informatică învechite în care este menționat telefonul fix. Ministerul Educației precizează că abia din 2025 - 2026 vor apărea unele noi

Manualul de informatică pentru clasa a IX-a îi pune pe elevi să se întoarcă în vremuri pe care nu le-au trăit: pentru un exemplu de algoritm este menționat telefonul fix, cu receptor și disc pentru formarea numărului. Situația a fost semnalată de un părinte, nu de profesori, care recunosc că nu mai folosesc la clasă aceste manuale depășite. Exemplul evidențiază cât de urgentă este nevoie de reformă curriculară în liceu în special. Ministerul Educației precizează însă că abia din 2025-2026 elevii de liceu vor avea manuale noi.

Veneţia nu va fi inclusă pe lista Patrimoniului mondial în pericol

Veneţia şi laguna sa nu vor fi adăugate pe lista patrimoniului mondial aflat în pericol, conform deciziei anunţată joi de Comitetul Patrimoniului Mondial reunit la Riad, decizie care nu ţine seama de recomandările unor experţi UNESCO ce avertizau că Italia nu face suficient pentru a proteja oraşul de impactul schimbărilor climatice şi al turismului de masă, transmite AFP.

Viktor Orban susţine că europarlamentarele de anul viitor pot înlătura "elitele liberale progresiste" de la conducerea UE

Uniunea Europeană este condusă de o elită liberală progresistă, care "se ocupă cu tot felul de nonsensuri" în locul problemelor europene importante, cum ar fi viitorul demografic al continentului, a declarat joi premierul ungar Viktor Orban la Summitul Demografic, un forum de susţinere a familiei tradiţionale pe care-l găzduieşte la Budapesta şi la care printre participanţi se numără şefa guvernului italian, Georgia Meloni, şi preşedinţii sârb şi bulgar, Aleksandar Vucic şi Rumen Radev.

Panică și îngrijorare pe malul românesc al Dunării, după drona care a căzut aproape de comuna Nufăru, în județul Tulcea

S-a așternut liniștea pe câmpul unde ieri dimineață s-a prăbușit o dronă. Nu și în comuna Nufăru din Tulcea, aflată la mică distanță. Cei care au auzit dispozitivul în zbor și au văzut explozia sunt foarte îngrijorați. Niciunul dintre localnici nu știe ce are de făcut în astfel de situații, iar autoritățile locale dau asigurări că totul este bine.

Decizie controversată a Arhiepiscopului ortodox de Alba Iulia: Preotul Jan Nicolae nu mai are dreptul de a sluji 30 de zile, pentru că a oficiat Sfânta Liturghie noaptea

Decizie controversată luată de Arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, Irineu Pop, împotriva unui cunoscut preot din Ardeal, Jan Nicoale. Arhiereul i-a luat acestuia dreptul de a sluji pentru 30 de zile, pe motiv că, pe timp de caniculă, ar fi oficiat Sfânta Liturghie noaptea, o practică întâlnită, de altfel, în biserică. Pentru că măsura a fost luată în pripă, pentru o faptă care nu reprezintă o abatere, enoriașii, mulți oameni de cultură, dar și teologi de seamă au făcut zid în fața părintelui Jan Nicolae.

Următoarele 6-8 săptămâni sunt decisive pentru contraofensiva ucraineană. Militarii Kievului au drept obiectiv tăierea liniilor de aprovizionare ale rușilor

Ucraina a recucerit din mâinile rușilor localitatea Andriivka, situată lângă orașul Bahmut. Anunțul a fost făcut de ministerul apărării de la Kiev. "Andriivka este a noastră. Acum ne securizăm pozițiile - scrie pe canalul Telegram ministrul adjunct al apărării. Zona Bahmut este esențială pentru contraofensivă ucraineană, iar militarii Kievului au drept obiectiv tăierea liniilor de aprovizionare ale rușilor, iar după aceea să poată recuceri orașul

Guvernul vrea să ieftinească cozonacul. Ministrul Agriculturii vrea prelungirea măsurii de limitare a adaosurilor comerciale la alimente şi introducerea de noi produse în ordonanţă

Cozonacul ar putea fi introdus în ordonanţa privind limitarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază, având în vedere că este un produs consumat de români în perioada sărbătorilor de iarnă, a declarat, joi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, la finalul şedinţei de Guvern.

Anotimpurile vor fi tot mai călduroase. Roxana Bojariu, climatolog: Vom avea veri din ce în ce mai calde. Iernile au o tendinţă semnificativă de creştere a temperaturii

În seară această, România va cunoaște primul episod de toamnă autentică din sezon. A fost emis deja un cod galben de ploi abundente în vestul și nord-vestul țării. Precipitațiile se vor muta sâmbătă și duminică în sud și sud-est. Dar climatologii avertizează că iernile din România vor fi tot mai călduroase.

Imagini satelitare confirmă avarierea a două ambarcaţiuni ruse la Sevastopol. Ucraina a atacat şi un sistem antiaerian S-400 în Crimeea

Imagini din satelit publicate joi confirmă că un submarin şi o navă de desant din Flota rusă de la Marea Neagră au fost avariate în atacul ucrainean cu rachete efectuat în noaptea de marţi spre miercuri asupra şantierului naval de la Sevastopol, iar în noaptea următoare armata ucraineană a lovit cu drone şi rachete un sistem antiaerian rusesc S-400 "Triumf" în apropierea oraşului Evpatoria din peninsula Crimeea, afirmă surse militare de la Kiev, citate de presa locală preluată de agenţiile Reuters şi EFE.

UE vrea un aer mai curat, dar abia din 2035

Parlamentul European a convenit miercuri să limiteze concentrația mai multor substanțe periculoase, așa cum a cerut Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Dar, după o reacție acerbă a politicienilor de centru-dreapta, a decis să amâne cu câțiva ani data pentru îndeplinirea limitelor OMS, relatează The Guardian.

migranti

35 de migranţi, din tari precum Nepal, Siria, Irak si Pakistan, au fost depistati cand incercau sa treaca ilegal frontiera.