România trebuie să folosească miliardele de euro destinate tranziţiei verzi pentru a trata sărăcia energetică

România are la dispoziţie în următorii ani fonduri europene fără precedent, de miliarde de euro, pentru tranziţia către un sector energetic cu emisii scăzute, în condiţiile în care, în anul 2023, aproape jumătate din populaţia ţării încă utilizează lemnul pentru încălzire, susţin experţii Observatorului Român al Sărăciei Energetice (ORSE), într-o analiză, transmisă marţi Agerpres.

Explozie în apropierea orașului port Sevastopol

Există informaţii neconfirmate și clipuri video care circulă pe rețelele de socializare și care par să arate că o explozie a avut loc în apropierea orașului port Sevastopol de la Marea Neagră, în Crimeea ocupată de Rusia, transmite The Guardian.

Ministrul Agriculturii: Lista alimentelor cu prețuri reduse s-ar putea mări

Lista alimentelor la care s-ar putea reduce adaosul comercial s-ar putea mări, este de părere ministrul Agriculturii, Florin Barbu. Acesta, susține că actuala ordonanță prin care s-au ieftinit 14 alimente își produce efectele, ceea ce înseamnă că această listă ar putea fi extinsă.

Tema Zilei | Ministrul Educației, despre salarizarea în învățământ: Ministerul Muncii a elaborat trei variante de grile, pe care le-a transmis, din ce am înțeles, către Banca Mondială, pentru calcularea impactului

Ministrul Educației a explicat, la Tema Zilei, pe TVR Info, că, de la 1 ianuarie, “se va primi o majorare de 50 la sută din creșterea pe care salariile ar avea-o până la noua grilă de salarizare, grilă care ar trebui să plece de la salariul de debutant, egal cu salariul mediu pe economie”. Ligia Deca a vorbit și despre salariile directorilor de școli, în condițiile în care unii dintre ei și-au prezentat demisiile din motive financiare.

Numărul de paturi disponibile pentru turiști pe insula principală a Veneției a depășit pentru prima dată numărul de locuitori, în timp ce o decizie a UNESCO privind viitorul orașului pe lista patrimoniului mondial este în așteptare

Numărul de paturi disponibile pentru turiști pe insula principală a Veneției a depășit pentru prima dată numărul de locuitori pe tot parcursul anului, în timp ce se apropie o decizie a UNESCO privind viitorul orașului pe lista patrimoniului mondial, potrivit The Guardian.