Actualitate
Patru persoane au murit şi alte câteva zeci sunt date dispărute după ce ploi abundente s-au abătut săptămâna trecută asupra sud-vestului Chinei, au anunţat miercuri mass-media de stat, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
Nivelul de poluare al aerului din China a scăzut cu 42%, față de 2013. Durata medie de viață a cetățenilor chinezi este cu doi ani mai lungă, potrivit unui raport
În urmă cu zece ani, capitala Chinei era deseori acoperită de un smog dens de culoare galbenă și gri, atât de dens încât ascundea aproape totul de ochii oamenilor. Calitatea aerului a fost atât de proastă și a devenit atât de faimoasă la nivel mondial, încât liderii chinezi au lansat un "război împotriva poluării" de mai multe miliarde de dolari, care a dat roade, potrivit CNN.
Un bărbat a murit când încerca să evadeze dintr-un apartament din Timișoara în care era sechestrat. Doi suspecți au fost reținuţi
Caz șocant in Timișoara. Un bărbat a murit după ce a căzut de la etaj încercând să scape dintr-un apartament în care era sechestrat. Totul s-a petrecut aseară într-un imobil de locuințe din partea de nord a orașului. Atenție urmează informații cu impact emoțional!
Patricia Țig și Sorana Cîrstea sunt în turul doi la US Open. Irina Begu a pierdut neașteptat în primul tur. Ana Bogdan și Gabriela Ruse, eliminate și ele
Dintre cele cinci jucătoare aflate pe tabloul principal de simplu la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului, doar Sorana Cîrstea şi Patricia Ţig au obţinut victorii în primul tur. Irina Begu, Ana Bogdan şi Gabriela Ruse au suferit înfrângeri încă din prima rundă.
Deficit de medici de familie în județul Olt. Casa Județeană de Sănătate promite o finanțare mult mai mare pentru cadrele medicale care aleg să lucreze în comunele fără specialiști
Deficit de medici de familie în județul Olt. Tot mai mulţi medici ies la pensie, iar multe dintre comunele judeţului rămân astfel fără cadre specializate în medicina de familie. Casa Județeană de Sănătate promite o finanțare mult mai mare pentru medicii care aleg să lucreze în comunele fără astfel de specialiști sau în care există doar puncte de lucru. Bonusurile variază între 50 și 100%.
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu propune excluderea din partid a primarului din Crevedia
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu propune excluderea din partid a primarului din Crevedia.
Un incendiu de proporții a izbucnit în parcul IOR al Capitalei. Vegetația pe o suprafață de 4.000 de metri pătrați a luat foc
Incendiu de proporții, marți seara, în parcul IOR din Capitală. Vegetația pe o suprafață de 4.000 de metri pătrați a luat foc.
Ministrul de Externe, Luminița Odobescu: România susţine utilizarea activelor ruseşti îngheţate şi imobilizate pe teritoriul UE, în vederea reconstrucţiei Ucrainei
Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a declarat că România susţine identificarea unei soluţii solide din punct de vedere juridic pentru a utiliza activele ruseşti îngheţate şi imobilizate pe teritoriul Uniunii Europene, în vederea reconstrucţiei Ucrainei.
Raed Arafat: Am reușit să salvăm mulți pentru că i-am dus dincolo de limita cordonului. Grăbirea introducerii roboților a dus la retragerea unei părți din pompieri. Dacă eram la nivelul 2015, ar fi fost o catastrofă
Invitat marți seară la Tema zilei, la TVR Info, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a dat detalii despre modul în care au acționat pompierii la Crevedia și despre momentele care au salvat vieți. El a subliniat și rolul important al tehnologiei în munca pompierilor. Concret, grăbirea introducerii roboților în apropierea focarului de la stația GPL a făcut ca pompierii să se retragă.
Furtunile iau locul caniculei, în următoarea perioadă
Vremea s-a schimbat brusc și a adus pagube uriașe în Satu Mare. Vântul puternic a doborit copaci, a smuls acoperișuri și a avariat mașini după-amiază.
Priorități legislative în noua sesiune parlamentară: legea salarizării, legea pensiilor, legea pensiilor speciale
Au mai rămas câteva zile până la noua sesiune parlamentară, iar aleșii își stabilesc prioritățile pentru această toamnă. Legea salarizării, legea pensiilor dar și cea a pensiilor speciale se numără printre actele normative pe care parlamentarii puterii vor să le adopte rapid. Pachetul cu măsuri fiscale este primul pe lista coaliției dar stârnește și acum dezbateri aprinse în PNL și PSD. De cealaltă parte, opoziția pregătește proiecte de sprijin pentru agricultură, de finanțare a mediului privat dar și a prosumatorilor.
Cum a fost primit de polițiști anunțul desființării IPJ Constanța: O afirmație pentru a liniști apele. Șefa interimară, "o doamnă care nu a lucrat în domeniul ordinii publice". Vlangăr: "Așa mi-am început cariera"
Șeful Poliției Constanța și-a dat demisia în urma verificărilor făcute de Corpul de control al ministrului de Interne, după accidentul provocat de șoferul drogat care a ucis doi tineri în 2 Mai. În plus, șeful IPJ va fi cercetat pentru neglijență în serviciu. Anunţul a fost făcut de ministrul de Interne. "Se impune o resetare completă a structurilor din minister și o voi începe din județul Constanța", a anunțat Cătălin Predoiu. Între timp, odată cu raportul legiștilor, autorul accidentului va fi învinuit și că a condus sub influența drogurilor și i se va aplica Legea Anastasia, care prevede închisoare fără suspendare.
Mărturii dureroase la Crevedia. Fiul celor doi localnici morți a povestit ce s-a întâmplat. Anchetatorii au găsit primele probe importante
Anchetatorii au ridicat primele probe din incinta stației GPL din Crevedia unde au avut loc cele 3 explozii devastatoare, în urma cărora doi oameni au murit, 58 au fost răniți și mai multe case și mașini au fost distruse. Anchetatorii încearcă să recupereze imaginile înregistrate de sistemul video de monitorizare distrus de foc. Între timp, pompierii continuă să răcească cisternele rămase la locul deflagrațiilor. Pentru localnici însă, viața nu a revenit la normal. Patronii firmei care deține stația GPL s-au oferit să ajute comunitatea. Atenție, detalii și imagini cu puternic impact emoțional.
Iohannis: Sintagma cu 'statul eșuat' o mai folosesc politicienii în vâltoarea abordărilor electorale. Întrebat dacă se impune vreo demisie, așa cum a declarat după Colectiv: De data aceasta, autoritățile au intervenit cu rapiditate
Președintele Klaus Iohannis a făcut marți, după o vizită la Spitalul Floreasca, o analiză a evenimentelor tragice care au șocat opinia publică în ultimele săptămâni - accidentul îngrozitor din 2 Mai, mama care a murit în spitalul din Botoșani, exploziile de la Crevedia, accidentul cu 3 morți comis de un șofer beat în Alba. Întrebat ce le transmite celor care își îndrumă copiii să părăsească România și care au percepția că trăim într-un stat eșuat, șeful statului a ținut să precizeze că sintagma este una folosită mai ales politic. Ilinca Nazarie, jurnalist TVR, s-a referit și la o declarație a președintelui dată după tragedia de la Colectiv, care privea responsabilitatea executivului în astfel de împrejurări. Președintele a explicat de ce este acum o abordare diferită.

