METEO. Ploi și 6 grade în Capitală. Ninsori și polei la munte

Miercuri, vremea va fi mohorâtă și vor fi precipitații mai ales în vestul, sudul și estul țării, iar în zona montană vor fi ninsori și condiții de polei. Vântul va sufla cu putere pe creste, dar se va simți și prin regiunile sudice și sud-estice cu rafale de 45 de km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 grad și 10 grade.

Mircea Fechet, la TVR Info: Vom rezolva primele probleme apărute odată cu aplicarea Sistemului Garanţie-Returnare. În câteva zile, va fi disponibilă o aplicație mobilă pentru micii comercianți

Ministrul Mediului a fost invitat la TVR Info, unde a explicat cum vor fi rezolvate primele probleme apărute odată cu aplicarea Sistemului Garanţie-Returnare. În câteva zile, va fi disponibilă o aplicație mobilă pentru micii comercianți, a anunțat Mircea Fechet.

Sondaj INSCOP Research | Peste 70% dintre români consideră că ţara noastră nu ar trebui să iasă din UE şi NATO. Ce opinii au despre războiul din Ucraina sau conflictul Israel – Hamas

Românii și-au exprimat opiniile cu privire la războiul din Ucraina, la conflictul Israel – Hamas, sau despre apartenența la NATO și UE, într-un sonaj realizat de INSCOP Research la comanda New Strategy Center, în perioada 6 - 14 noiembrie 2023.

Premierul Ciolacu, despre Schengen: Trebuie să așteptăm reacția Olandei

Consiuliul JAI s-a încheiat, dar nu suntem mai aproape de intrarea în spațiul Schengen. Austria condiționează, în continuare, aderarea României de noi măsuri pentru protecția granițelor. Şi Bulgaria continuă discuţiile cu Olanda care a folosit dreptul de veto pentru vecinii noştri. Oficialii din cele două țări care merg în tandem își păstrează optimismul.

Partidul premierului Viktor Orban, Fidesz, cere guvernului ungar să se opună începerii negocierilor de aderare a Ucrainei la UE. ”Ar trebui să rămână un proces obiectiv”

Fidesz şi alte partide creştin-democrate ungare au prezentat miercuri în parlament o rezoluţie ce solicită executivului de la Budapesta să nu susţină începerea negocierilor de aderare a Ucrainei la Uniunea Europene, în perspectiva unui summit crucial ce va avea loc săptămâna viitoare la Bruxelles, transmit Reuters şi MTI.

Tradiţiile meselor de Ramadan, incluse în patrimoniul UNESCO

UNESCO a validat miercuri înscrierea "tradiţiilor socioculturale" ale iftarului - masa de seară luată de musulmani în timpul postului de Ramadan - în patrimoniul imaterial al omenirii, la cererea Azerbaidjanului, Iranului, Uzbekistanului şi Turciei, informează AFP.

Ministrul german al Economiei, o nouă victimă a farselor făcute de doi cunoscuți comedianți ruși. Ei au încercat să obţină declaraţii despre Ucraina

Comedianţii ruşi Vovan şi Lexus, cunoscuţi pentru farsele telefonice făcute politicienilor europeni, au reuşit să-l atragă astfel în capcană şi pe ministrul german al economiei, ecologistul Robert Habeck, de la care au încercat să obţină declaraţii despre Ucraina, relatează miercuri agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Fenomenul deepfake, în atenția parlamentarilor. Legea care-i pedepsește pe cei care realizează și distribuie materiale cu conținut fals a trecut de comisiile de specialitate

Parlamentarii sunt la un pas de limitarea fenomenului deepfake. Aceștia au dat undă verde, în comisiile de specialitate, legii care îi pedepsește pe cei care produc sau distribuie înregistrări falsificate pentru transmiterea unor mesaje în mass media sau în mediul online. Inițiatorii legii obligă persoanele care produc astfel de înregistrări să atenționeze publicul, prin marcaje, că este vorba despre un pamflet sau un conținut fals. Cei care nu respectă prevederile legale riscă închisoare de la 6 luni la doi ani. Până la promulgare, actul normativ mai trebuie să primească un singur vot, în plenul Camerei Deputaților.