Actualitate
O aeronavă care aparține lui Egvheni Prigojin, șeful grupării de mercenari Wagner, s-a prăbușit la nord de Moscova. Prigojin era trecut pe lista pasagerilor, au confirmat autoritățile, și și-a pierdut viața, potrivit mai multor surse de presă din Federație. O confirmare a venit miercuri seară din partea postului de stat Russia-24, în timp ce alte surse au transmis că ar fi fost găsit și trupul neînsuflețit al lui Prigojin. Pe rețelele de socializare au apărut mai multe imagini cu momentul prăbușirii avionului. Circumstanțele sunt neclare. Sunt surse care vorbesc despre o lovitură cu rachetă, posibil din partea sistemelor antiaeriene amplasate în zonă.
Emmanuel Macron a dat asigurări că Franţa nu recunoaşte anexarea Crimeei de către Rusia, după afirmaţii controversate ale lui Nicolas Sarkozy
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a declarat, miercuri, că Franţa nu recunoaşte anexarea de către Rusia a unor teritorii ucrainene, după afirmaţii controversate ale predecesorului său Nicolas Sarkozy, care a apreciat drept "iluzorie" orice "reîntoarcere" în problema Peninsulei Crimeea, informează AFP, preluată de Agerpres.
Negocierea unui deficit mai mare pentru România ar însemna renunțarea la anumite măsuri fiscal-bugetare care au stârnit dezbateri în coaliție. Un scenariu pentru discuțiile de la Bruxelles
Liberalii vor ca România să negocieze la Bruxelles un deficit bugetar mai mare, astfel încât să nu fie necesare toate măsurile fiscale discutate în coaliție, precum eliminarea unor facilitați și creșterea unor impozite pentru IMM-uri. În schimb, potrivit unor surse politice, președintele PNL i-a avertizat pe miniștrii din partid să ia în serios reducerea posturilor de șefi.
Agentul care l-a oprit pe Vlad Pascu a întrebat de două ori dispeceratul dacă să continue investigațiile. I s-a răspuns că actele sunt în regulă și că nu există echipaj pentru testare. Șoferul s-a lăudat că poliția nu are ce să-i facă
Ies la iveală noi detalii din noaptea fatidică, în care un tânăr drogat, în vârstă de 19 ani, a spulberat un grup de studenţi pe drumul dintre Vama Veche şi 2 Mai, deși cu numai o oră înainte fusese într-o secție de poliție. Actele tânărului au fost verificate prin dispecerat, unde poliţistul care îl oprise în trafic a fost informat că toate documentele sunt în regulă. În realitate, maşina tânărului nu avea RCA valabil, ceea ce ar fi atras ridicarea talonului şi interdicţia de a mai circula. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, aşteaptă raportul compet al erorilor care au dus la o tragedie fără precedent. Atenție, sunt informații și imagini cu puternic impact emoțional!
Primele etichete cu mențiunea "nu este pentru UE" au apărut pe produsele alimentare din Irlanda de Nord. Procedura va fi extinsă în restul Regatului Unit până în 2025
Primele etichete cu mențiunea "nu este pentru UE" au apărut pe produsele alimentare vândute în Irlanda de Nord, ca un semn pentru consumatori cu privire la schimbările rezultate în urma acordului-cadru de la Windsor, care a actualizat aranjamentele post-Brexit ale regiunii, potrivit The Guardian.
A apărut prima demitere după tragedia din Maternitatea de la Botoșani. "Nu am aer" au fost ultimele cuvinte ale Alexandrei Ivanov, care a murit în chinuri
Managerul Spitalului de Urgență Botoșani, unde în urmă cu câteva zile a murit tânăra gravidă, după ore de agonie, a fost demis de șefa Consiliului Județean. Primele concluzii ale anchetei DSP au confirmat acuzațiile familiei - femeia s-a chinuit cu dureri atroce și nimeni nu i-a acordat îngrijiri medicale, timp de 7 ore! Dincolo de protocoale, e vorba de responsabilitate și conștiință profesională, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, la TVR INFO.
Pregătiri intense pentru cel mai mare show aerian din România - BIAS! Imagini spectaculoase, surprinse de Adelin Petrișor. Vor fi 150 de piloți și parașutiști, sâmbătă, la Aeroportul Băneasa
Pregătirile pentru BIAS, cel mai mare show aerian din România, sunt pe ultima sută de metri. Piloții de acrobație ai Aeroclubului României, care au participat la fiecare ediție, se antrenează intens la Clinceni. Adelin Petrișor a zburat cu Șoimii României și a filmat imagini spectaculoase din aer. BIAS va avea loc sâmbătă, la Aeroportul Băneasa.
Guvernul german simplifică procedurile pentru schimbările de sex. Ministrul german al Familiei: Cei afectaţi au suferit de 40 de ani discriminări
Guvernul german a aprobat, miercuri, un proiect legislativ pentru simplificarea procedurilor de schimbare a sexului, informează Reuters. Agenţia, preluată de Agerpres, consemnează că activiştii pentru drepturile minorităţilor sexuale salută demersul.
India a devenit a patra țară care a reușit să aselenizeze o navă spațială pe Lună. Premierul indian, Narendra Modi: Acesta este un strigăt de victorie
Nava spațială indiană Chandrayaan-3 a aterizat, miercuri, pe Lună, într-o misiune considerată crucială pentru explorarea Lunii și pentru poziția Indiei ca putere spațială, la doar câteva zile după ce o sondă spațială rusească s-a prăbușit, potrivit agenției Reuters.
Asistență europeană de peste 33 de milioane de euro pentru România, sprijin după seceta severă de anul trecut
Comisia Europeană a propus un sprijin financiar în valoare de 33,9 milioane de euro din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru a oferi asistenţă României, în urma daunelor cauzate de o secetă severă în vara anului 2022, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Un nou manager a fost numit la Spitalul Municipal Urziceni, unde o femeie a născut pe trotuar
Primăria Urziceni anunţă miercuri, într-o postare pe Facebook, numirea unui nou manager la spitalul din localitate, unde în urmă cu mai puţin de o lună o femeie a născut pe trotuar, potrivit Agerpres.
Zaț de cafea procesat, pentru un beton mai puternic
Inginerii de la Universitatea RMIT din Australia spun că au dezvoltat o modalitate de a face betonul cu aproape 30% mai rezistent prin încorporarea zațului de cafea procesat în material. Studiul a fost publicat în „Journal of Cleaner Production” (Jurnalul unei producții mai curate), relatează The Guardian.
Focuri de armă în fața unui restaurant din Constanța, după ce mai multe persoane au intrat în conflict din cauza unor dedicații. Nouă persoane au fost duse la secția de poliție
Clipe de panică într-un cartier din Constanța după ce s-au auzit focuri de armă. Polițiștii au fost chemați să aplaneze un conflict. Mai multe persoane ieșiseră în stradă în fața unui restaurant și se certau.
Echipa TVR, agresată de proprietarul clădirii în care funcționeaza azilul unde mai multe persoane erau ținute la demisolul clădirii: “De ce mă filmezi, mă? Bă, ești prost? Pleacă de aici, că te scuip!”
Echipa TVR a fost agresată în această dimineață alături de alți jurnaliști, în fața unui azil din Capitală. Proprietarul clădirii în care funcționeaza azilul este cel care a reacționat atunci când televiziunile au ajuns acolo să filmeze, împreună cu autoritățile. Azilul este în sectorul 4, iar autoritățile au descoperit mai multe persoane ținute la demisolul clădirii. Dormeau toate acolo, direct pe saltele puse pe jos.

