Actualitate
Destinul Alinei, fata ucisă la Mangalia, a fost dramatic. S-a născut într-o familie săracă, iar din casa părintească nu au lipsit violențele.
Aproape două mii de hectare de pădure din Caraș-Severin au fost grav afectate de furtuni violente. Mai mult de jumătate dintre arbori se găsesc în zone strict protejate
Aproape două mii de hectare de pădure din Caraș-Severin au fost grav afectate de furtunile violente care au maturat sud-vestul țării luna trecută. Copacii căzuți vor fi invetariati și exploatați de ocoalele silvice în raza cărora se afla. Doar că mai bine de jumătate dintre arbori se găsesc în zone strict protejate: păduri virgine de sute de ani unde nu se poate interveni sub nicio formă.
Răcirea vremii aduce și probleme. Medicii spun că organismul reacționează mai bine la creșterile de temperatură decât la scăderea bruscă. Persoanele sensibile trebuie să fie deosebit de atente
Ploile au adus cu ele și temperaturi în scădere accentuată. Maximele nu mai ajung în unele zone nici la 29 de grade. Iar noaptea abia cresc câteva grade peste zero în depresiuni. Răcoarea nu este însă binevenită pentru toată lumea. Medicii spun că scăderea temperaturii poate face uneori mai mult rău decât bine. Dacă nu suntem prudenți.
Directorii de teatre, îngrijoraţi că planurile Guvernului de a tăia din cheltuielile bugetare pun în pericol mai multe instituţii de cultură
Planurile Guvernului de a tăia din cheltuielile bugetare pun în pericol existenţa multor instituţii de cultură. O treime din teatre, spre exemplu, ar putea să dispară din toamnă, în urma comasării cu instituţiile similare. Afectate ar urma să fie şi bibliotecile municipale. Semnalul de alarmă este tras de directorii mai multor teatre din ţară care au trimis deja Guvernului un memoriu pentru ca măsurile să nu se aplice şi în domeniul cultural artistic.
Polonia acuză Belarusul şi Rusia că orchestrează un nou val de migranţi. Este o operaţiune ce devine din ce în ce mai intensă, potrivit ministrului adjunct de Interne polonez
Varşovia a acuzat luni Minskul şi Moscova că orchestrează un nou val major migranţi menit să destabilizeze graniţa Poloniei, limita estică a Uniunii Europene, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Imagini spectaculoase. Un bărbat este luat de vânt cu tot cu umbrela de care se ținea
Un vânzător de pepeni din Turcia a devenit un adevărat Icar modern. Voia doar să întindă umbrela ca să-şi apere marfa de soare.
Cel puțin trei persoane au murit după ce două elicoptere de stingere a incendiilor s-au ciocnit în zbor în California
Două elicoptere s-au ciocnit duminică noapte în timp ce stingeau un incendiu în comitatul Riverside, provocând moartea a trei persoane, informează luni mai multe media locale, preluate de Reuters.
Focare de pestă porcină în vestul şi sud-vestul judeţului Tulcea, pe fondul evoluţiei bolii în judeţele vecine şi a nerespectării regulilor de prevenţie de către proprietarii animalelor
Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentară (DSVSA) a înregistrat în ultimele săptămâni 12 focare de pestă porcină africană (PPA), primele din acest an, pe fondul evoluţiei bolii în judeţele vecine şi a nerespectării regulilor de prevenţie de către proprietarii animalelor, potrivit directorului instituţiei, Mitică Tuchilă, potrivit Agerpres.
Brăila: O fetiţă de 2 ani a murit electrocutată după ce ar fi atins un prelungitor defect
O fetiţă de 2 ani din localitatea brăileană Pitulaţi a murit electrocutată luni, după ce ar fi atins un prelungitor defect, informează IPJ Brăila.
ANAT solicită Ministerului Economiei alocarea de fonduri pentru promovarea Litoralului
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) solicită Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului alocarea de fonduri pentru promovarea Litoralului, precum şi elaborarea unei strategii pentru participarea Litoralului românesc la târgurile internaţionale de turism, susţin reprezentanţii asociaţiei, într-un comunicat remis Agerpres..
Un italian căutat de 11 ani de poliție, prins din cauza pasiunii pentru fotbal. Bărbatul a sărbătorit victoria echipei sale favorite, Napoli, iar poliția l-a reperat în câteva fotografii
Pasiunea pentru fotbal l-a dat de gol pe un italian căutat de 11 ani de poliție pentru legături strânse cu mafia napolitană Camorra.
Migranți din Sri Lanka și Maroc, prinși la Vama Nădlac. Au fost descoperiți în două autoutilitare și o remorcă tractată de un autoturism
24 de cetățeni din Sri Lanka și Maroc au fost prinși la frontiera de Vest. Voiau să iasă fraudulos din țară. Polițiștii de la punctul de trecere Nădlac 2 i-au descoperit în două autoutilitare și o remorcă tractată de un autoturism.
Sediul unui minister din Cairo a fost cuprins de foc. Flăcările s-au extins rapid
Incendiu puternic în centrul capitalei Egiptului, Cairo. Sediul unui minister a fost cuprins de flăcări.
Două bărci cu migranți s-au scufundat în apropiere de insula Lampedusa. O mamă și copilul ei au murit. Zeci de oameni, dispăruți
Cel puțin două persoane, mamă și copil în vârstă de un an, au murit și peste 30 de oameni sunt dați dispăruți, după ce două nave care transportau migranți s-au scufundat în largul insulei italiene Lampedusa, relatează BBC.

