Festivalul cultural Săptămâna Haferland 2023, cu tema "Sustenabilitatea în peisajul din Țara Ovăzului". TVR Info a transmis evenimentul, într-o Ediție Specială

Joi a început cea de-a 11-a ediție de tradiții și istorie din Țara Ovăzului (Haferland), regiunea cuprinsă între Brașov și Sighișoara cu satele Archita, Cloașterf, Saschiz, Roadeș, Bunești, Rupea, Homorod, Criț, Meșendorf și Viscri, unde localnicii obișnuiau să cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru.

Frații Tate au scăpat de arestul la domiciliu și vor fi cercetați sub control judiciar. Imediat după decizia instanței, milionarii britanici au chemat niște maseuze pentru a-i destinde

Andrew şi Tristan Tate, dar şi cele două presupuse complice ale lor, au fost lăsaţi în libertate sub control judiciar, după 7 luni de arest preventiv şi arest la domiciliu. Milionarii britanici, care susțin că sunt nevinovați, au început spectacolul la scurt timp după decizia definitivă a Curţii de Apel Bucureşti. Au pus muzică la maximum şi au chemat maseuze pentru a-i destinde. Nu au ratat nici ocazia de a arunca săgeţi către victime.

Indicele ROBOR la trei luni a crescut vineri la 6,43% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut vineri la 6,43% pe an, de la 6,41% pe an, în şedinţa precedentă, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

METEO. Arșiță și temperaturi sufocante de până la 41 de grade

Codul galben de caniculă rămâne în vigoare până mâine la ora 10.00 în toate zonele de câmpie și de podiș. Meteorologii au emis și un Cod portocaliu de caniculă valabil tot până la mâine la aceeași oră, în Crișana, Banat, Oltenia și Muntenia pe unde maximele vor ajunge la 41 de grade la umbră, iar aerul va fi irespirabil.

Profesorii vor avea noi atribuții: să prevină fumatul, consumul de alcool, droguri și să discute cu părinții. Marian Staș: La urmă și la urmă, rămâne deschiderea și disponibilitatea fiecărui profesor

Promovarea unui stil de viață sănatos și combatarea flagelului fumatului sunt doar câteva din responsabilitățile educatorului sau profesorului. Ele apar în noile norme pentru asigurarea asistenței medicale a copiilor din creșe și grădinițe și a elevilor. 

Artista Bebe Rexha a oferit un show de excepție în prima noapte a festivalului Untold. Zeci de mii de participanți au umplut stadionul Cluj Arena

Untold a început spectaculos la Cluj, cu artiști în premieră în România și zeci de mii de participanți care au umplut stadionul Cluj Arena! Prima noapte de festival s-a deschis cu focuri de artificii, iar artista Bebe Rexha a oferit un show de excepție!  A fost aglomerație în toate zonele din festival chiar și mult după miezul nopțîi. Organizatorii se așteaptă anul acesta la un număr record de participanți.

Cea mai importantă licitație a Casei Sotheby's. Obiectele care i-au aparținut lui Freddie Mercury, legendarul vocalist al trupei Queen, sunt scoase la vânzare

Vineri începe la Londra cea mai mare licitație cu obiecte care i-au aparținut lui Freddie Mercury, legendarul vocalist al trupei Queen. Printre cele mai de preț se numără haine, versurile originale ale piesei Bohemian Rhapsody și chiar pianul pe care a fost compusă melodia, un instrument muzical tare drag artistului. În total, licitația ar putea aduce peste 11 milioane de lire sterline.