Meteorologii au emis un Cod galben de caniculă valabil până vineri la ora 10.00. Valul de căldură se va extinde în vestul, sudul și sud-estul țării, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar temperaturile maxime vor ajunge la 37 de grade la umbră.
Apar noi detalii în cazul femeii de 24 de ani care a născut în fața spitalului din Urziceni. Raportul Direcției de Sănătate Publică arată că, deși medicul de gardă nu a consultat pacienta, parafa lui apare în registru. Raportul scoate în evidență și faptul că unitatea medicală are grave probleme de personal.
Singurul templu evreiesc din municipiul Buzău, construit în perioada 1907-1910, afectat puternic de cutremurul din 1977, se află într-o stare de precolaps şi se degradează de la o zi la alta.
Ministerul Sănătăţii desfăşoară o campanie naţională de informare şi conştientizare asupra importanţei vaccinării, sub sloganul "Ştiu, nu doar sper că o să fiu bine! Mă vaccinez!", potrivit Agerpres.
Președintele american, Joe Biden, a profitat de câteva zile de vacanță ca să facă puțină mișcare - și să le demonstreze americanilor că este într-o surprinzătoare formă fizică.
Transportatorii afiliați COTAR solicită verificarea tuturor aplicaţiilor pentru comenzi de taxi şi "ride-sharing" neautorizate, întrucât "la adăpostul Legii transportului alternativ se ascund escrocherii pe care nicio instituţie a statului român nu le verifică".
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPR) informează că miercuri au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 138.899 de persoane, dintre care 18.042 de cetăţeni ucraineni.
Chile şi Argentina au înregistrat la începutul lunii august recorduri de căldură în plină iarnă australă, cauzate de o combinaţie reprezentată de fenomenul El Nino şi schimbările climatice, alte ţări din America de Sud fiind şi afectate la rândul lor de temperaturi anormale, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Nu doar Europa se confruntă cu vreme extremă. Autoritățile din Iran au decis suspendarea oricăror activități publice și economice din cauza căldurii - practic, o vacanță neanunțată. Dar nu e de stat afară: meteorologii au măsurat temperaturi de 51 de grade în unele orașe.
Cele trei persoane acuzate de procurorii DIICOT Neamţ de trafic de droguri de mare risc, implicate în dosarul minorei în vârstă de 16 ani, din Bucureşti, care a murit din cauza consumului de droguri, au fost arestaţi preventiv de judecătorii Tribunalului Neamţ.
Guvernul a aprobat, joi, proiectul de lege privind contractul de finanţare cu Banca Europeană de Investiţii pentru construirea Autostrăzii A7 - Moldova, actul normativ urmând să fie înaintat Parlamentului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
Nordul Taiwanului a închis joi întreprinderile și școlile, în timp ce companiile aeriene au anulat zeci de zboruri, în condițiile în care taifunul Khanun, care se deplasează lent, a trecut pe lângă nord-estul insulei, pe fondul avertismentelor de inundații și vânt puternic, potrivit The Guardian.