Traficul din București e sufocat de șantiere. Specialist în mobilitate urbană: Pare a fi o nepăsare continuă. Când ne apucăm să reparăm ceva în Capitală, lucrurile trebuie făcute cu rapiditate

Mari bulevarde ale Capitalei sunt pline de şantiere care aparțin fie primăriilor, fie unor companii de utilități. Traficul, și așa aglomerat, este o corvoadă zilnică. Mai rău este că lucrările înaintează cu pași de melc, depășesc termenele și se cere prelungirea acestora. Totul pe nervii șoferilor, dar și ai pietonilor.

Ministrul Educației, Ligia Deca, la Tema Zilei: Creșterile salariale intră în vigoare de la 1 iunie. Avem resursa umană ca să se susțină examenele

Greva din educație a fost suspendată, cadrele didactice și elevii se întorc la ore și, ceea ce e poate cel mai important, examenele celor dintr-a XII-a și a VIII-a se pot desfășura normal. Un interviu în exclusivitate pe care ministrul Educației, Ligia Deca, l-a acordat Dianei Dumitrașcu, la Tema Zilei, pe TVR Info.

Certificatul verde Covid devine certificat global de sănătate. Detalii în exclusivitate de la dr. Caroline Clarinval, şefa Biroului OMS în România

Certificatul Covid European va fi baza pentru introducerea documentului global de sănătate, care va include lista vaccinărilor şi nu numai. Chiar de luna aceasta. Organizația Mondială a Sănătății și Comisia Europeană au semnat un parteneriat pentru implementarea noului sistem. Iar șefa OMS pentru România a venit cu detalii într-un interviu exclusiv pentru TVR, acordat Dianei Brâncuş.

Record de fermieri olteni în programul "Usturoiul". Producția este bună, iar cultivatorii speră să obțină profit

Număr record de fermieri înscriși în programul "Usturoiul". În Olt sunt de două ori mai mulți decât anul trecut. Și producția este bună, iar cultivatorii speră să obțină profit. Se plâng de prețul mic la vânzare și cer guvernanților să ia măsuri pentru a reduce importurile de usturoi, ca să crească piața de desfacere pentru producția românească.

Air Defender | 250 de avioane militare pe cerul Europei. Echipa Știrilor TVR relatează de la baza Siauliai din Lituania

Start celui mai mare exercițiu aerian organizat până acum de NATO. Air Defender înseamnă 250 de aeronave militare, din 25 de țări, ce se vor decola din 6 baze din Germania. O primă parte a acestui exercițiu gigant a avut loc luni, în Lituania, unde se află și o echipă a Știrilor TVR. Ilinca Nazarie și Florin Lungu au urmărit evenimentele.

Suspectul în cazul șocant al fetiței ucise în București, acuzat de crimă după ani de abuzuri

Un om extrem de violent care și-a bătut cu bestialitate copilul. Așa îl descrie una dintre fostele concibine pe principalul suspect în cazul crimei din Berceni. Femeia ne-a povestit că a trăit ani de chin și teroare alături de bărbat. Totul, până când a reușit să se rupă de el, dar amenințările au continuat. Urmează informații cu puternic impact emoțional!