Actualitate
Oficiali de top din peste 20 de agenții de informații majore din întreaga lume au avut o întâlnire secretă în acest weekend, în marja întâlnirii de securitate Shangri-La Dialogue, au confirmat 5 surse, în exclusivitate pentru Reuters.
Comunitatea artiștilor din București și Crucea Roșie Română susțin masa caldă pentru 200 de copii din zone defavorizate ale României
Arta susţine masa caldă pentru 200 de copii din familii defavorizate din România. Cu 5 ani în urmă, în Bucureşti lua fiinţă o comunitate filantropică, formată din modelatori ai pietrei, lutului, lemnului şi metalului. Azi sunt peste 400 de artişti din întreaga ţară şi din străinătate care, în fiecare lună, prin expoziţii caritabile, susţin o bună parte din hrana şi educaţia pe care Crucea Roşie Română le oferă copiilor din centrele EGAL.
Clujenii au luat prânzul împreună, la Masa Bunei Vecinătăți. "Ideea e să ne cunoaștem, să stăm un pic să respirăm, să ne uităm unii în ochii celuilalt și să gândim că împreună suntem acea comunitate la care visăm"
Prânz deosebit în Cluj-Napoca. Una dintre cele mai frumoase străzi din oraș este în aceste zile o mare piață de flori, iar producătorii i-au invitat pe clujeni și pe turiști la Masa Bunei Vecinătăți. Fiecare a adus câte ceva: răcoritoare, prăjituri, sarmale sau fripturi. Este pentru a treia oară când clujenii iau prânzul împreună, pe stradă, un eveniment care îi apropie pe oameni și îi face să lege noi prietenii.
O fetiţă de 13 ani s-a înecat în râul Siret. Mersese la scăldat împreună cu o prietenă. Un localnic a fost cel care a dat alarma
Cele două copile au fost observate de un localnic, în satul Buruieneşti, comuna Doljeşti. Bărbatul şi-a dat seama că sunt în pericol.
Regele Charles a vorbit din nou cu oamenii care au venit și de la sute de kilometri depărtare să-l vadă în Valea Zălanului. "Sper să nu ajungeți prea târziu acasă"
Regele Charles a făcut duminică o nouă plimbare prin Valea Zălanului. Are poteci preferate prin pădurea micului sat din Covasna. Zeci de turişti au venit încă de dimineaţă în faţa reşedinţei sale şi au aşteptat răbdători să îl vadă pe suveran. În jurul orei 17.00, şi-a făcut apariţia, a vorbit cu oamenii și s-a arătat impresionat de faptul că unii au venit de la sute de kilometri. La final le-a mulțumit. A primit în dar un buchet de flori de câmp culese de o doamnă și s-a lăsat fotografiat.
Copiii care s-au născut și s-au format sub ideologia ISIS, o problemă de rezolvat pentru Albania. Realitatea din taberele din Siria, unde sunt ținute familiile teroriștilor. Un reportaj de Adelin Petrișor și Mihai Florea
La mai bine de 4 ani de la înfrângerea ISIS, Albania continuă să aibă cetățeni în taberele din Siria, în care sunt ținute familiile teroriștilor din gruparea Stat Islamic. Autoritățile de la Tirana spun că ar fi vorba de câteva zeci de femei și de copii, pe care intenționează să-i aducă acasă în viitorul apropiat. Un reportaj din Albania de Adelin Petrișor și Mihai Florea.
"Suntem o forţă submarină din 1904". "Serviciul silențios" al Suediei - o flotă cu tehnologie de ultimă oră. Autoritățile vor să crească procentul alocat înzestrării cu capacități militare, pe fondul activităților rusești în Marea Baltică
Suedia speră că submarinele sale vor creşte importanţa strategică a NATO în Marea Baltică. Regatul scandiav intenţionează să crească până la 2% din produsul intern brut cheltuielile militare, pentru a-şi creşte capacitatea militară pe pământ, pe mare şi în aer.
Cum a pregătit Republica Moldova Summitul Comunităţii Politice Europene. 200 de bucătari şi chelneri au muncit pentru cei peste 2.000 de delegaţi. Manager: Eu mă simt parcă toată ţara a câştigat Champions League
Summitul Comunităţii Politice Europene a trecut, însă amintirea evenimentului istoric va rămâne întipărită în memoria unui întreg popor. Reprezentanţii Castelului Mimi, gazda evenimentului, sunt mândri că au reuşit să facă faţă unei astfel de provocări şi speră că au reuşit să-i impresioneze pe oficialii europeni prezenţi la marele eveniment.
Turcia are guvern nou, după reînvestirea lui Erdogan. Mii de turci au așteptat cu flori trecerea coloanei președintelui
Turcia are un guvern nou. A fost prezentat sâmbătă seara de președintele Erdogan, la finalul ceremoniei de reînvestire. Noul ministru al finanțelor, un specialist apreciat în plan internațional, a declarat că economia va reveni la fundamente raționale pentru a asigura predictibilitate. Reînvestirea lui Recep Tayyip Erdogan ca președinte al Turciei a avut parte de momente faraonice. Mii de oameni au aruncat cu flori în mașină să blindată, pe traseul coloanei oficiale.
Călușul, Înstruțatul Boului și Paparuda - obiceiuri de Rusalii în satele românești
Există locuri în România în care obiceiurile încă se păstrează. În sudul țării se spune că trebuie să primeşti Căluşul în curte ca să ai parte de bine tot anul. Cetele de călușari străbat satele, dar ajung și în orașe.
Summitul CPE: Premierul Republicii Moldova adresează României un mesaj de mulţumire
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a adresat un mesaj de mulţumire preşedintelui României, Klaus Iohannis, şefului guvernului, Nicolae Ciucă, precum şi postului public de televiziune TVR pentru ajutorul acordat autorităţilor de la Chişinău în cadrul organizării Summitului Comunităţii Politice Europene care s-a desfăşurat joi, 1 iunie, la Bulboaca.
Serbări Consulare, Lyon. Mii de oameni au putut să vadă și să admire tradiţiile româneşti
Mii de oameni au putut să vadă tradiţiile româneşti în cadrul unui eveniment unic, în Franţa: Serbările Consulare. Acestea se desfăşoară la acest sfârşit de săptămână, la Lyon. Prin intermediul consulatelor, vizitatorii pot să descopere marea diversitate şi dinamismul comunităţilor străine din regiune. România a fost reprezentată de Consulatul General de la Lyon.
Australia va crea un parc marin de dimensiunea Spaniei
Australia preconizează înfiinţarea unui parc marin de dimensiunea Spaniei în jurul unor insule izolate din regiunea sud-estică, a anunţat duminică guvernul, potrivit AFP.
Activista pentru democrație Alexandra Wong și alte persoane au fost arestate la Hong Kong pentru că voiau să comemoreze 34 de ani de la masacrul din Piaţa Tiananmen
Poliţia din Hong Kong a arestat duminică o personalitate emblematică a mişcării pro-democraţie, activista de 67 de ani Alexandra Wong, împreună cu alte persoane, care voiau să comemoreze 34 de ani de la evenimentele sângeroase din Piaţa Tiananmen. Potrivit The Guardian, cel puțin opt persoane au fost luate de poliție în dube.

