Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că o administraţie publică le poate interzice angajaţilor portul unor însemne religioase, precum vălul islamic

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit marţi că o administraţie publică poate decide să le interzică portul de însemne religioase, precum vălul islamic, tuturor angajaţilor săi, inclusiv celor care nu lucrează în mod direct cu publicul, transmit AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

Accidente în Drobeta-Turnu-Severin. O femeie a fost accidentată chiar lângă stația de ambulanță din oraș, iar un adolescent de 16 ani în fața liceului

Două persoane au ajuns la spital după ce au fost lovite pe trecerile de pietoni în două accidente separate în Drobeta Turnu Severin. O femeie a fost accidentată chiar lângă stația de ambulanță din oraș, iar un adolescent de 16 ani în fața liceului. Informații ce vă pot afecta emoțional!

„Eu sunt România!”, la TVR INFO. Programul transmisiunilor și emisiunilor dedicate Zilei Naţionale

Transmisiunile directe vor alterna cu emisiuni şi programe dedicate Zilei Naţionale a Românilor, desfăşurate sub acelaşi generic, „Eu sunt România!”. Reportajele şi dezbaterile din studioul Ştirilor TVR cu românii din ţară şi cu cei din afara ei, cu aceia dintre noi despre care vorbesc lucrurile frumoase şi faptele bune ne vor însoţi pe tot parcursul zilei.

Europol a anunţat arestarea în Ucraina a liderului unei celebre reţele de hackeri. Gruparea este cunoscută pentru că ”vizează companiile mari şi le paralizează afacerile”

Forţele de poliţie din Ucraina, Franţa, Germania, Norvegia şi Statele Unite l-au arestat, într-un efort comun, pe liderul unei reţele de hackeri care operează din Ucraina şi care s-a aflat în spatele unor atacuri cibernetice menite să extragă sute de milioane de euro de la victimele lor, a anunţat marţi Europol, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Stare de urgență în Washington DC, după ce criminalitatea a crescut cu 40% anul acesta. Mulți dintre făptași sunt copii de 12 - 14 ani

Washington DC nu este doar capitala Statelor Unite, ci şi capitala infracționalității. Primarul a decretat stare de urgență, după ce criminalitatea a crescut cu 40%, anul acesta. Poliția chiar împarte camere video și dispozitive de urmărire pentru mașini cetățenilor îngrijorați că ar putea să fie victima furturilor. Făptașii sunt, cel mai adesea, adolescenţi şi minori.

Un tribunal din Moscova a prelungit până la sfârşitul lunii ianuarie perioada de detenţie preventivă pentru jurnalistul american Evan Gershkovich

Cetăţean american şi angajat al ziarului Wall Street Journal, Gherskovich a fost arestat în martie la Ekaterinburg. Serviciul rus de Securitate FSB îl acuză că a încercat să obţină secrete militare despre industria de apărare din Urali, sub pretextul realizării unor reportaje pe această temă. Gherskovich respinge toate acuzaţiile de spionaj. Statele Unite consideră că jurnalistul a fost reţinut ilegal şi au solicitat Rusiei eliberarea lui imediată şi necondiţionată.