Cetăţean străin, reţinut pentru trafic de droguri de mare risc în Constanța. Suspectul a fost depistat când intenţiona să vândă stupefiante la un festival din staţiunea Mamaia

Un cetăţean străin a fost reţinut pentru trafic şi deţinere de droguri de mare risc şi va fi prezentat, miercuri, instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, suspectul fiind depistat când intenţiona să vândă stupefiante la un festival desfăşurat în staţiunea Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai, potrivit Agerpres.

Uniunea Europeană vrea să aibă o listă neagră care să sancţioneze corupţia de oriunde în lume. Josep Borrell, şeful diplomaţiei europene: UE nu este deschisă celor care se dedau la corupţie, indiferent unde se produce ea

Comisia Europeană a prezentat miercuri propunerile sale pentru armonizarea dispoziţiilor penale anticorupţie în Uniunea Europeană, dar şi pentru a adăuga pe ''lista neagră'' cu sancţiuni europene autorii actelor de corupţie comise oriunde în lume, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Timpul, trocul erei digitale

În Elveția, Marea Britanie, Regatul Unit, Italia sau țări din Asia, sunt sute de mii de oameni înscriși pe platformele on-line unde se face schimb, nu de servicii sau obiecte, ci de timp. Sunt așa numite „bănci de timp”, relatează BBC.

Raport „Reporteri fără frontiere” 2023: Inteligența artificială, o amenințare la adresa presei. Ce poziție ocupă România în clasamentul mondial

Inteligența artificială face „ravagii în lumea media, digerând conținutul și regurgitându-l sub formă de sinteze care încalcă principiile rigorii și fiabilității”. Este una dintre concluziile Indexului Mondial al Libertății Presei, un raport dat publicității astăzi, de Ziua Mondială a Presei. Studiul, realizat de Reporteri fără Frontiere (RSF), a analizat situația jurnalismului din 180 de țări de pe toate continentele, luând în considerare schimbările politice, sociale și tehnologice.

Fostul jurnalist disident belarus Roman Protasevici a fost condamnat la opt ani de închisoare, după ce a cooperat cu anchetatorii. Fondatorul Nexta și alt jurnalist au primit 20, respectiv 19 ani de închisoare

Roman Protasevici, fostul jurnalist disident arestat în Belarus în 2021 după o interceptare spectaculoasă a unui avion de linie de către regimul de la Minsk, un gest ce a suscitat la vremea respectivă un val de condamnări şi sancţiuni occidentale împotriva administraţiei belaruse, a fost condamnat miercuri la opt ani de închisoare, relatează France Presse.