Vâltorile, ”strămoșul mașinii de spălat haine”. Într-o comună din Bistrița-Năsăud localnicii încă le folosesc. În săptămâna dinaintea Paștelui la văltoare este aglomerație

În Săptămâna Mare gospodinele pregătesc bucatele de Paște, dar se ocupă și de primenirea caselor. La sate se curaţă covoarele și păturile, iar în unele zone din Transilvania vâltorile sunt cele mai bune mașini de spălat naturale. În Bistrița-Năsăud se mai găsesc astfel de vâltori doar în comuna Șanț. Iar una dintre acestea se găsește lângă casa celei mai în vârstă femei din sat, care supraveghează totul cu atenție.

Olimpiadele naționale, în plină desfășurare. Rezultatele bune le pot asigura elevilor un loc în lotul pentru etapa internațională sau la facultate

E vacanța de Paște, dar pentru cei pasionați de anumite materii e și vremea competițiilor finale, pe ţară. Este vorba de câteva mii de elevi care participă la olimpiade în aceste zile pentru premii, prestigiu și încredere în ei. Unii au străbătut ţara de la un capăt la altul, ca să ajungă în orașul care găzduiește concursul. Cei care ajung în această etapă se consideră deja câștigători.

Austria continuă să țină România și Bulgaria în afara spațiului Schengen

Austria se opune în continuare extinderii Schengen cu România și Bulgaria. Ministrul austriac de Interne a spus că blocarea aderării României și Bulgariei este încă necesară. El susține că mai este nevoie de un sprijin financiar pentru ca aceste ţari să aibă controale eficiente la frontierele lor.

Situația din Bahmut este din ce în ce mai dramatică. Civilii din orașul ucrainean supraviețuiesc datorită voluntarilor. Ucraina a reluat exporturile de electricitate către Europa

Situația din Bahmut este din ce în ce mai dramatică, iar șeful mercenarilor din grupul Wagner susține că orașul este controlat de ruși în proporție de 80%. Ucrainenii au repurtat însă o victorie importantă. După 6 luni de pauză, provocată de bombardamentele rușilor asupra rețelelor de energie electrică, astăzi Ucraina a reluat exporturile de curent spre Europa.

Mănăstirile din Moldova, pregătite pentru oaspeți cu bucate moldovenești și locuri de cazare

Mănăstirile din nordul Moldovei sunt locul perfect pentru credincioșii care vor să petreacă Paştele altfel. Fără mese îmbelșugate și alergătură din orașe care nu le lasă timp pentru hrana spirituală. Călugării de la mănăstirea Neamț se pregătesc pentru mulți oaspeți, ca în fiecare an. Și vor să le ofere și bucate moldovenești și un loc în care să rămână peste noapte.

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila: Telemedicina şi digitalizarea nu vor înlocui medicii şi personalul medical

Serviciile de telemedicină nu vor înlocui vreodată medicii şi personalul medical, întrucât interacţiunea pacientului cu medicul atunci când are o suferinţă este esenţială, a declarat ministrul SănătăţiiAlexandru Rafila, care a participat online la dezbaterea "Ce probleme din sistem poate rezolva digitalizarea Sănătăţii?'', organizată de DC Media Group, potrivit Agerpres.

Germania închide sâmbătă ultimele centrale nucleare. Cancelarul Scholz vrea și eliminarea cărbunelui până în 2030

În doar câteva zile Germania va renunța total la energia nucleară. Ultimele trei centrale vor fi oprite și deconectate de la rețeaua națională, sâmbătă, 15 aprilie. Nu toată lumea este însă de acord. Liber-democrații, aflați în coaliția de la guvernare, speră să-și convingă partenerii să le păstreze ca rezervă pe fondul crizei energetice și a reducerii dependenței de gazul rusesc.

Doi medici din Craiova și Târgu Jiu, acuzați de ucidere din culpă. 5 pacienți ar fi murit după intervenții făcute de cei doi chirurgi

Acuzații grave pe numele a doi medici renumiți din Craiova și Târgu Jiu. Ambii sunt cercetați pentru ucidere din culpă. 5 pacienți ar fi murit după intervenții făcute de aceștia. Cel din Craiova a fost reținut inițial pentru 24 de ore, dar apoi a fost plasat sub control judiciar și are interdicție să profeseze. Chirurgul din Târgu Jiu a mai fost cercetat pentru luare de mită și este încă reținut.

Președintele Comitetului Militar al NATO, vizită în România. Va avea discuții cu ministrul Apărării și șeful Statului Major

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, se vor întâlni miercuri, 12 aprilie, la sediul MApN, cu președintele Comitetului Militar al NATO, amiralul Robert Bauer, în cadrul vizitei pe care înaltul oficial aliat o desfășoară, în perioada 11-14 aprilie, în țara noastră.