Actualitate
Ministerul de Externe belarus a declarat marţi că țara sa decis să găzduiască arme nucleare tactice ruse după ani de presiuni din partea Statelor Unite şi aliaţilor lor pentru schimbarea orientării sale politice şi geopolitice, transmite Reuters.
Rafila: Până nu o să introducem ca disciplină obligatorie Educaţia pentru sănătate în şcoli nu o să progresăm în multe domenii
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, este de părere că Educaţia pentru sănătate trebuie introdusă ca disciplină obligatorie în şcoli.
Un tren încărcat cu cărbune a deraiat în dreptul localității Cernişoara, din județul Vâlcea. Traficul feroviar a fost reluat
Încă un incident pe calea ferată. Locomotiva unui tren de marfă a deraiat în dreptul localității Cernişoara, din județul Vâlcea. O osie a locomotivei a sărit de pe şine, dar niciunul dintre cele 25 de vagoane încărcate cu carbune nu a fost afectat. Traficul a fost blocat câteva ore.
Premierul Poloniei: Rolul regiunii central şi est-europene a crescut, în contextul războiului din Ucraina. Sperăm ca, după victoria ucrainenilor, să fie construite, în această zonă planuri strategice semnificative
Rolul regiunii central şi est-europene a crescut, în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, a declarat, marţi, premierul polonez, Mateusz Morawiecki, adăugând că speră ca, după victoria ucrainenilor, să fie construite, în această zonă "planuri strategice semnificative".
Patru polițiști din Brașov sunt cercetați pentru luare de mită. Printre ei, un agent din Râşnov premiat pentru integritate și servicii aduse comunității
Dosar penal pentru patru polițiști din Brașov cercetați pentru fapte de corupție. Printre aceștia, și un agent șef din Râşnov, premiat pentru integritate și servicii aduse comunității. Procurorii au stabilit însă că agentul lua mită în schimbul unor permise de liberă trecere pentru camioane de mare tonaje care tranzitau Poiana Brașov. Ceilalți trei polițiști, ar fi ajutat contracost mai multe persoane să obțină permise de conducere.
Modificări la Legea privind prevenirea şi combaterea terorismului, promulgate
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, care stabileşte, printre altele, că directorul SRI va avea prerogativa de a aproba executarea intervenţiei contrateroriste în situaţia iminenţei producerii unor victime sau a unor pagube importante, atunci când nu este posibilă întrunirea în regim de urgenţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Atacul de la școala din Nashville, SUA, în care au murit trei copii și trei adulți, a fost comis de o fostă elevă. După confuzii privind identitatea de gen a atacatorului, poliția a declarat că este vorba de o persoană transsexuală
Comunitatea din orașul american Nashville este în şoc după atacul armat de la o scoală. Atenție, sunt detalii cu impact emoțional! Șase persoane au fost împușcate mortal, inclusiv trei copii de doar 9 ani. Atacatoarea a murit în schimbul de focuri cu poliția. Polițiștii au identificat-o ca fiind Audrey Hale, persoană transsexuală și fostă elevă a școlii. Este al 13-lea atac armat asupra unei școli americane de la începutul acestui an. Președintele Biden a făcut un nou apel pentru un control mai strict al regimului armelor.
Semnalează prima barză sosită la cuib cu ajutorul aplicației Uite barza!
Aplicația Uite barza! este gratuită și disponibilă atât pentru Android, cât și pentru iOS și poate fi folosită de orice persoană care deține un smartphone și dorește să înregistreze primele berze sosite la cuib. (excepție fac telefoanele mobile care nu au acces la serviciile Google, precum Huawei), transmite SOR.
Acord provizoriu în UE privind majorarea numărului staţiilor de încărcare pentru vehiculele electrice şi combustibili alternativi
Uniunea Europeană a ajuns marţi la un acord provizoriu privind majorarea numărului staţiilor de încărcare pentru vehicule electrice şi combustibili alternativi, în condiţiile în care blocul comunitar caută să reducă amprenta de carbon a sectorului transporturilor, transmite Reuters.
Institutul Național de Statistică | Managerii estimează o creştere accentuată a preţurilor în comerţul cu amănuntul şi construcţii, în următoarele trei luni
Managerii români estimează, pentru următoarele trei luni, o creştere accentuată a preţurilor în comerţul cu amănuntul şi construcţii şi relativă stabilitate a numărului de salariaţi în industria prelucrătoare, construcţii şi servicii, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Italia a restituit Mexicului 43 de artefacte precolumbiene. Obiectele, datând din secolele III-VII d.Hr, au fost recuperate de poliţia italiană în urma unor investigaţii
Mexicul a recuperat 43 de artefacte precolumbiene care au fost restituite în mod voluntar de către Italia, a anunţat luni Ministerul mexican al Afacerilor Externe, transmite agenția DPA, preluată de Agerpres.
Pericol pe calea ferată. Pod degradat, pe traseul Galați - Târgu Ocna, susținut cu bârne de lemn
Un accident se poate întâmpla oricând și pe calea ferată din oraşul Târgu-Ocna, în judeţul Bacău. Un pod CFR, vechi și degradat, este susţinut de bârne din lemn. Trecerea de cale ferată este parte din traseul Galați - Târgu Ocna, pe care circulă mai multe trenuri în fiecare zi. Ministerul Transporturilor susține însă că nu există niciun pericol pentru călători.
Rusia a lovit cu rachete supersonice anti-navă o ţintă de antrenament din Marea Japoniei
Marina militară rusă a lovit cu rachete supersonice anti-navă o ţintă de antrenament din Marea Japoniei, a anunţat marţi Ministerul Apărării de la Moscova, într-un comunicat preluat de Reuters de pe Telegram.
Humza Yusaf, noul lider al Partidului Național Scoțian
Noul lider al Partidului Național Scoțian este Humza Yousaf, un politician de 37 de ani din Glasgow.

