Actualitate
Un violator eliberat din peniteneciar în baza legii recursului compensatoriu a recidivat după numai 3 zile. A violat și tâlhărit o tânără care se întoarcea noaptea dintr-un club. Femeia acceptase să fie însoțită până acasă, dar nu a fost de acord cu actul sexual.
Războiul caviarului în România. Braconajul sturionilor este greu de oprit, pentru că instituțiile nu se înțeleg între ele
România a fost un mare producător de caviar. Acum, avem doar braconieri care prosperă din pescuitul ilegal de sturioni. Icrele negre, care se vând - de asemenea ilegal - şi cu 10 mii de euro kilogramul, înseamnă o avere. Pescuitul sturionilor este interzis până în 2021 şi există în derulare un program de microcipare şi monitorizare a celor mai scumpi peşti din Dunăre. Dar toată munca cercetătorilor poate deveni inutilă din cauza neînţelegerilor dintre instituţii.
Femeile de la Reuniunea Francofoniei și poveștile lor
Reuniunea femeilor francofone s-a încheiat în Capitală, dar au rămas în urmă câteva povești frumoase și decizii importante. A fost pusă la punct o rețea a femeilor de afaceri francofone, dar a existat și o latură emoționantă a reuniunii. Am aflat acolo povești deosebite ale unor femei din Africa direct legate de România.
Pușcașii marini se antrenează cu piloții forțelor terestre americane în poligoanele din Dobrogea
Militarii americani din baza Mihail Kogălniceanu se antrenează pentru operațiuni antiteroriste și au simulat capturarea unei ținte importante. Statele Unite ale Americii au în baza de lângă Constanța câteva sute de militari și mai multe elicoptere Black-Hawk.
Furnizorii de energie anunță prețuri mai mari dacă va fi o iarnă grea
Furnizorii și-au făcut calculele şi avertizează că vor fi nevoiţi să crească preţurile în cazul unor vârfuri de consum. În plus, există şi riscul ca unii consumatori să nu mai fie alimentaţi pe timp de ger şi viscol. Declarațiile au fost făcute în comisia parlamentară, care anchetează activitatea Autorității Naționale de Reglementare în Energie.
Klaus Iohannis și Călin Popescu Tăriceanu, în război total pentru justiție
Coaliția de guvernare ciopârțește legile justiției, nu le îmbunătățește, acuză președintele Klaus Iohannis. Șeful statului avertizează că va uza de toate prerogativele sale pentru a proteja independența justiției. Declarațiile au provocat un conflict deschis cu al doilea om în stat, Călin Popescu Tăriceanu. E puțin obsedat din cauza dosarelor, spune Klaus Iohannis; Ați fost ales de sistem pentru că sunteți șantajabil, îi răspunde șeful Senatului.
Acuzații de discriminare la Universitatea București: Un profesor i-a cerut unei studente musulmane să renunțe la vălul islamic
O studentă de religie musulmană, care a venit cu capul acoperit, a fost dată afară de la curs. Fata provine dintr-o familie de refugiați din Siria și ar fi fost amenințată că nu va lua examenele dacă mai vine cu vălul pe cap.
Polițiștii vor avea în dotare arme neletale, precum bastonul cu electroșocuri. Ce mai prevede noul Statut al Polițistului
Injuriile și gesturile obscene la adresa polițiștilor vor fi considerate infracțiuni. Proiectul de lege care promite siguranţă și încredere pentru oamenii legii le va permite să ne înregistreze audio-video și să ne amendeze în momentul unui control. În dotarea Internelor ar urma să intre sute de camere video, dar și arme noi, neletale. Printre ele, bastonul cu electroșocuri, folosit de alte state destul de des în intervenții.
Klaus Iohannis reclamă țopăiala fiscală. Mihai Tudose aruncă vina pe sindicaliști
Șeful statului a avut prima reacție în scandalul trecerii contribuțiilor sociale de la angajator la angajat. Klaus Iohannis a criticat dur modificările pe care Guvernul urmează să le facă mâine la Codul Fiscal. A susținut că este caraghios ca liderii Coaliției de guvernare să defileze cu această "ţopăială fiscală". Premierul și șeful PSD spun însă că merg mai departe cu măsurile fiscale anunțate și dau vina pe sindicaliști, care refuză să creadă în cifrele pe care le-au prezentat. Sindicaliștii par și ei de neînduplecat și anunță că vor declanșa greva.
Numerele extrase la Loto joi, 2 noiembrie 2017
Joi, 2 noiembrie 2017, a avut loc o nouă extragere Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.
Îndrumător de weekend: Festivalul SoNorO, concert The Mono Jacks și cel mai asteptat eveniment de gaming al toamnei - Game On
Trupa the Mono Jacks lansează weekendul acesta cel de-al doilea album, “Ușor distorsionat”, iar în deschidere vor cânta Grimus și Domino. "Stelele Rockului Românesc”, ediția cu numărul 3, va aduce împreună la Arenele Romane cele mai îndrăgite trupe de rock şi metal din România; din Cărturești Carusel se vor auzi cântece la pian, iar jurnalistul Radu Ciorniciuc lansează cartea “Acasă” – un proiect jurnalistic, artistic și social, la MNAC. Iată care sunt cele mai așteptate evenimente din perioada 3-5 noiembrie.
Opt foști miniștri catalani au fost arestați preventiv în problema independenței regiunii. Mandat european pentru Puigdemont
Opt miniștri din fostul cabinet catalan au fost arestați preventiv pentru implicarea lor în declararea independenței regiunii. Ei sunt acuzați de rebeliune, nesupunere și deturnare de fonduri.
Medicii de familie din țară au pichetat sediile prefecturilor și au depus memorii
Medicii de familie au început protestele, în toată ţara. Subfinanţarea cronică şi birocraţia nu-i lasă să ofere servicii de calitate și îi vor duce spre faliment. Asociaţiile pacienţilor şi mai multe ONG-uri au format o coaliție pentru sănătate și atrag atenția că tot sistemul sanitar se apropie de coplaps.
Noi dezvăluiri despre atentatul din New York. Sayfullo Saipov se gândea încă de acum un an la atacuri
Autorul atacului de la New York a declarat că a vrut să ucidă cât mai mulţi oameni şi că, în ciuda numărului redus de victime, este mulţumit de atentat. Şase oameni au murit pe loc după ce a dat cu maşina peste ei, încă doi au decedat la spital, 12 sunt răniţi. Sayfullo Saipov le-a vorbit procurorilor deschis şi nu i-a păsat că se autoincriminează.

