METEO. Cum va fi vremea până la sfârşitul lui octombrie. Temperaturi de 25 de grade Celsius şi precipitații prognozate pe 22 și 23 octombrie

Vremea va continua să fie caldă pentru această perioadă din an, cu maxime termice ce vor ajunge, la nivel național, la 24-25 de grade Celsius, însă în jurul datei de 22 - 23 octombrie își vor face apariția ploile, doar local importante cantitativ, reiese din prognoza Administrației Naționale de Meteorologie, valabilă în intervalul 16 - 29 octombrie.

În nordul Bucureștiului sunt 5 drumuri care nu duc nicăieri. Primăria a plătit 3 milioane de euro pentru bulevarde inutile

Primăria Capitalei a reușit să bată un record nedorit în infrastructură. De câțiva ani, în zona de nord a Bucureștiului, municipalitatea a construit 5 bulevarde cu toate utilitățile. Problema este că drumurile nu duc nicăieri, iar cetățenilor le este interzis accesul. Construirea acestora a costat primăria, aproape 3 milioane de euro.

A fost găsit trupul tânărului care se afla în mașina care a căzut în Dunăre

A ieșit la suprafață și trupul băiatului de 22 de ani care se afla în mașina care a căzut în Dunăre acum două săptămâni. Acesta a fost observat plutind pe apă în apropierea malului sârbesc al Dunării, la aproximativ 18 kilometri de locul accidentului. Un singur pasager din cei 5 aflați în mașină rămâne, în continuare, dispărut.

Românii sunt codași la igiena personală. Campanie de educare în școli și grădinițe

Numai în 2015, peste 5.000 de persoane s-au îmbolnăvit de Hepatita A, boala mâinilor murdare, arată datele Institutului Național de Sănătate Publică. Boala este cel mai des întâlnită la copiii între 5 și 9 ani. Primăria Capitalei încearcă o campanie de educare în școli și grădinițe, prin care cei mici sunt învățați să se spele pe mâini.