METEO. Cum va fi vremea până pe 22 octombrie. Probabilitate de ploaie în perioada 14 - 20 octombrie. Regim termic normal

Valorile termice se vor situa în limitele normale ale perioadei pe parcursul următoarelor două săptămâni, iar precipitațiile își vor face simțită prezența atât în primele zile ale intervalului de prognoză, cât și după data de 20 octombrie, se arată în prognoza Administrației Naționale de Meteorologie, valabilă în perioada 9-22 octombrie.

Ion Țiriac și Ilie Năstase fac demersuri pentru a clarifica situația Arenelor BNR. Simona Halep îi susține

Guvernul ar putea cumpăra Arenele BNR, iar Primăria Capitalei ar fi cea care le va administra. E declarația premierului Tudose care a spus că a discutat acest subiect cu Simona Halep, Ion Țiriac și Ilie Năstase. Țiriac și Năstase vor să redea Arenele BNR circuitului public internațional și național, astfel încât să se poată organiza din nou turnee de tenis WTA și ATP în România. Simona Halep îi susține.

151 de proiecte pentru Capitală. 20 de bucureșteni vor primi câte 200.000 de euro

Bucureștenii demonstrează că nu sunt lipsiți de viziune și implicare civică atunci când vine vorba să le dea autorităților o mână de ajutor. Ei au propus Primăriei Capitalei 151 de proiecte care ar putea să le faca viața mai ușoară tuturor locuitorilor. Doar 20 dintre ele vor fi însă selecționate, prin votul cetățenilor.

Premierul Tudose ar putea schimba 5 miniștri și a vorbit chiar de demisie: Dacă românii nu mai cred în ceea ce facem, plecăm acasă toți

La doar patru luni de la instalare, cabinetul Tudose ar putea cădea! Dacă predecesorul lui, Sorin Grindeanu, a fost forțat să plece, Mihai Tudose e pregătit să-și dea demisia. Pare un ultim scenariu, dacă nu va fi lăsat să facă ordine în echipa și să înlocuiască, în această săptămână, cinci miniștri. O altă condiție pentru a rămâne în funcție este clarificarea relației cu PSD și mai ales cu șeful partidului. "Guvernăm pentru oameni, nu împotriva lor", a declarat Mihai Tudose luni seara, la un post de televiziune.

VIDEO. Laura Stoica ar fi împlinit 50 de ani. A fost considerată cea mai bună voce feminină rock din țara noastră

Laura Stoica (numele complet Adriana Laurenția Stoica) s-a născut la Alba Iulia, la 10 octombrie 1967. A copilărit la Târgoviște, unde s-a înscris la Școala Populară de Artă, ale cărei cursuri le-a absolvit în 1986, secția canto clasic, profesor Emil Niculescu. Ulterior, a participat la toate concursurile muzicale organizate în țară pentru tinerele talente.

Mihai Tudose: Vicepremierul Sevil Shhaideh a pregătit scrisoarea către CCR în scandalul Belina

Premierul nu a dat numele miniştrilor pe care vrea să-i înlocuiască, dar a precizat că, în primul rând, este vorba despre cei cu probleme penale. Până în acest moment, singurul împotriva căruia s-a declanşat urmărirea penală este ministrul Dezvotarii. Sevil Shhaideh a solicitat oficial guvernului să sesizeze Curtea Constituţională, a precizat premierul luni seară, la Antena 3.

EXCLUSIV Jens Stoltenberg, Secretarul general al NATO: România este un aliat cheie. Aducem un tribut soldaţilor români din Afganistan

Secretatul general al NATO, Jens Stoltenberg, apreciază contribuția României în cadrul Alianței. Reamintește decizia țării noastre de a aloca un buget consistent apărării și întrevederea pe care a avut-o cu militarii români în cadrul recentei vizite în Afganistan. Un interviu în exclusivitate acordat jurnalistului TVR Lucian Pîrvoiu.