Noi proteste în sănătate. Aproximativ 200 de persoane au demonstrat în fața Ministerului Muncii

Angajații din sistemul sanitar au ieșit, luni, din nou în stradă. Reprezentanții celui mai mare sindicat din sistemul sanitar, Federația Sanitas, au pichetat Ministerul Muncii. Protestele vor continua toată săptămâna. Medicii, asistentele, infirmierele, brancardierii, dar și angajații din alte domenii, sunt nemulţumiţi că le vor scădea veniturile, din cauza modificărilor legislative ce vor intra în vigoare la 1 ianuarie.

Artă pentru suflet. George Costea lucrează în construcţii, pictează şi îi ajută pe copiii sărmani

Nuduri şi peisaje citadine însufleţesc atelierul pictorului George Costea. Pictează de când se ştie, iar în copilărie, nimic nu i-a scăpat neatins: orice colţ de hârtie, pereţii casei părinteşti, toate prindeau culoare şi aveau poveşti de spus. Acum lucrează cu aceeaşi fervoare copilărească, iar o parte din banii pe care îi obţine din arta sa îi donează la acţiuni de caritate.

Corupţia în fotbal. Europarlamentarii cer UEFA şi FIFA să ia măsuri

Premieră în Parlamentul European: a fost discutată problema corupţiei din fotbal, niciodată abordată până acum de europarlamentari într-un cadru oficial. Euroaleşii au spus că atât în rândul jucătorilor,  cât şi în cluburile şi forurile din fotbal domneşte corupţia.

"Acum începe greul! Rezistă!" Încurajări pentru șoferii care conduc pe porțiunea de drum dintre Deva și Lugoj

"Acum începe greul! Rezistă!" Așa sunt avertizați și încurajați prin panouri șoferii care intră pe porțiunea de drum dintre Deva - unde se termină autostrada, și Lugoj- unde se reintra pe șoseaua de mare viteza. Au fost multe accidente în zonă, ceea ce a obligat autoritățile să facă ceva să-i descurajeze pe șoferi să mai meargă cu viteză.

Un român se află printre răniții atacului armat din Las Vegas, soldat cu 58 de morți și 515 de răniți. Atacul, revendicat de ISIS

Masacru în Las Vegas: cel puţin 58 de oameni au fost ucişi, iar 515 răniţi, într-un atac armat, care a avut loc la un festival de muzică. Agresorul a tras de la etajul 32 al unui hotel în miile de persoane adunate la spectacol.  Oamenii legii spun că bărbatul, un localnic, a acţionat singur şi nu ar avea legături cu grupări militante. Potrivit BBC, bărbatul s-a sinucis, iar în camera de hotel s-au găsit 10 arme.

Invictus, aplaudați la sosire. Echipa a câștigat patru medalii la prima participare la jocurile paralimpice

Echipa Națională a României la jocurile paralimpice Invictus a revenit,  în  noaptea de duminică spre luni, în țară. Au câștigat patru medalii: una de aur, una de argint și două de bronz. Au fost primiți pe Aeroportul Otopeni cu aplauze de câțiva suporteri, de ministrul Apărării și de șeful Statului Major General. TVR a  fost partener oficial al delegației României.

Cutremur de 3 pe Richter, în județul Vrancea, luni dimineața

Un cutremur cu magnitudinea de 3 grade pe scara Richter s-a produs luni dimineața, la ora 5:48, în județul Vrancea, la o adâncime de 102,1 kilometri, potrivit Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).