Actualitate
Locuitorii din Sectorul 3 nu sunt de acord ca locurile de parcare de reşedinţă să fie scoase la licitaţie. I-au spus asta și edilului Robert Negoiţă, la dezbaterea organizată de Primărie. Până la urmă, Negoiţă a renunţat la planul cu licitaţiile. Cel puţin pentru cei care au deja locuri de parcare închiriate de la primărie.
Rampa de acces în bloc, misiune imposibilă în România. O femeie cu probleme locomotorii luptă de doi ani cu birocrația
În România, un bolnav cu handicap locomotor duce în spate nu doar propria suferinţă, ci şi indiferenţa celor din jur. O femeie din Capitală încearcă de aproape doi ani să obţină avizele pentru o rampă care să-i asigure accesul în apartament. Spune că președintele de bloc îi pune piedici. Iar cazul a ajuns şi la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
EXCLUSIV Măsuri suplimentare de supraveghere. Granița cu Serbia este survolată zi și noapte de elicopterele MAI
Numărul refugiaţilor care au intrat din Serbia în România a crescut de două ori şi jumătate în primele 8 luni ale anului. Peste 1.200 de migranţi au fost prinşi de poliţiştii de frontieră în judeţul Timiş. Autorităţile au înmulţit patrulele, au suplimentat numărul camerelor cu termoviziune şi folosesc elicoptere pentru supravegherea graniţei. Un reportaj de la frontiera cu Serbia de Adelin Petrişor şi Romeo Stancu.
O româncă de 25 de ani a murit într-un accident rutier în Spania. Alte câteva persoane, printre care un copil de 6 ani, au fost rănite
O româncă în vârstă de 25 de ani, care era şi însărcinată, a murit vineri în Spania în urma unui accident de circulaţie.
Germania: Posibile ținte pe lista unor suspecți de terorism
Doi suspecţi de terorism care au fost arestaţi în Germania săptămâna trecută dețineau o listă de posibile ţinte: 5.000 de nume, inclusiv peste 100 de politicieni, relatează Reuters.
Operațiune dificlă de salvare a unei turiste care a căzut într-o râpă în munții Bucegi
O acțiune de mare dificultate a fost întreprinsă de salvamontiști, în munții Bucegi. Echipele de salvatori din Bușteni au intervenit în regim de urgență pentru a salva o turistă de 76 de ani căzută într-o râpă adâncă de 50 de metri. Femeia a fost găsită într-o zonă accidentată și a ajuns la spitalul din Sinaia cu multiple traumatisme.
Prematurii au dat petrecere. 80 de copii le-au mulțumit medicilor și asistentelor că i-au ajutat să trăiască
80 de copii născuţi înainte de termen le-au mulţumit medicilor şi asistentelor de la Maternitatea Cantacuzino că i-au ajutat să trăiască. Doctorii de la terapie intensivă, la fel ca și neonatologii, fac eforturi uriaşe pentru ca toţi bebeluşii să supravieţuiască. Datele arată că în ţara noastră, la fiecare şase ore, un copil moare pentru că din multe maternităţi lipseşte aparatura.
Împreună pentru A8. Caravană auto pentru construcția unei autotrăzi între Moldova și Transilvania
Mai multe ONG-uri din zona Moldovei au pornit intr-o caravana auto pentru a atrage atenţia guvernului asupra necesitatii unei autostrăzi care să lege Moldova de Transilvania. E o formă de protest la adresa autorităților, care au uitat de autostrada Ungheni - Iaşi - Târgu Mureş, aflată de ani de zile doar în stadiu de plan. Acțiunea este susţinută si de oficiali din Republica Moldova.
Uraganul Irma se îndreaptă spre Florida. Autoritățile vor evacuarea a peste 5 milioane de oameni, între care și români
Uraganul Irma a ajuns în Cuba, cu vânt puternic şi ploi torenţiale. Deocamdată, furtuna a scăzut uşor în intensitate şi a fost clasată în categoria a treia. Meteorologii spun însă că Irma îşi va recăpăta forţa după ce se va îndepărta de insulă şi va ajunge în Florida. Autorităţile de acolo au luat o decizie istorică şi au îndemnat peste 5 milioane şi jumătate de oameni să îşi părăsească locuinţele cât mai repede. Găsirea unui loc de refugiu a devenit o provocare. Teama de aglomeraţia din trafic şi fapul că multe benzinării au fost deja golite îi determină pe tot mai mulţi să aleagă calea aerului. Cât se mai poate, pentru că biletele de avion se găsesc foarte greu. Președintele Donald Trump a declarat că Irma este "o furtună cu un potențial distructiv absolut istoric" și a îndemnat populația să asculte recomandările forțelor de ordine.
Manchester Arena se redeschide cu un concert caritabil, în memoria victimelor atentatului de la finalul show-ului Arianei Grande
Stadionul britanic Manchester Arena se redeschide, sâmbătă seară, cu un concert caritabil în memoria celor 22 de spectatori care au murit în atentatul comis în luna mai, la finalul show-ului susținut de cântăreața americană Ariana Grande.
Pubele cu cipuri și coduri de bare la Mizil. Oamenii plătesc gunoiul la kilogram, iar deșeurile reciclabile nu sunt facturate
Pubele cu coduri de bare și cip, gunoi menajer plătit la kilogram. Asta se întâmplă la Mizil, unde firma de salubritate a tehnologizat procesul de colectare. Oamenii plătesc acum strict pentru gunoiul pe care îl produc. Nimic în plus. Iar deșeurile care se pot recicla NU sunt facturate, pentru a încuraja localnicii să colecteze selectiv.
Zeci de migranți clandestini au fost prinși între stațiunile 2 Mai și Vama Veche
O ambarcațiune având la bord aproximativ 100 de migranți clandestini a ajuns sâmbătă în apele teritoriale românești. Zeci de transfugi ajunși cu o barcă, pe țărmul Mării Negre, între stațiunile 2 Mai și Vama Veche, au fost preluați de Poliția de Frontieră și duși la Mangalia. Cei mai mulți dintre refugiaţii interceptați la graniță sunt din Siria, Irak sau Afganistan și folosesc România ca rută să ajungă în Europa de Vest.
Cine este Ri Chun-hee, crainica tv din Coreea de Nord care, de 40 de ani, anunță lumii testele nucleare și moartea liderilor de la Phenian
Ce ar face dictatorul nord-coreean Kim Jong Un dacă și-ar da seama că în Coreea de Nord există o persoană pe cale să devină la fel de celebră ca el?
Ambasadorul sud-coreean la București: Nu credem că războiul este soluţia viabilă pentru a rezolva problema programului nuclear nord coreean
Ambasadorul Coreei de Sud a explicat, într-un interviu în exclusivitate pentru Lumea Azi, cum vede guvernul de la Seul rezolvarea crizei declanșate de Coreea de Nord.

