Uniunea Europeană a dat o directivă prin care a stabilit că pragul la fraudele europene este de maxim 10.000 de euro

Uniunea Europeană a adoptat o directivă care prevede pedepse extrem de dure pentru furtul din banii europeni, potrivit Hotnews. Directiva 1371 privind "combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal" prevede pedepse de minimum 4 ani de închisoare dacă prejudiciul e mai mare de 100.000 de euro.

Facebook nu mai vrea știri false. Postările unor site-uri cu informații neverificate nu mai sunt vizibile

Facebook a început, şi în România, campania împotriva ştirilor false. Astfel, mai multe pagini care distribuiau informaţii neadevărate, reţete neverificate pentru vindecarea miraculoasă a unor boli grave sau teorii ale conspiraţiei s-au trezit că postările lor sunt aproape invizibile. Printre cei afectaţi se numără şi Times New Roman, un site de satiră.

Este carantină în zona afectată de pesta porcină africană din Satu Mare

E stare de alertă în Satu Mare! A fost confirmat un focar de pestă porcină africană în două gospodării de la periferia oraşului. Este carantină în zona afectată, iar localnicii au fost informați cum să-și protejeze animalele. Asociaţiile de fermieri spun că vor da faliment dacă Guvernul nu aprobă urgent o hotărâre privind despăgubirile în caz de necesitate.

Sute de apeluri la serviciile de ambulanță după o zi de cod portocaliu pentru 15 județe

România se topeşte la peste 40 de grade Celsius, temperaturi care se înregistrează în tot vestul ţării. Sunt restricţii de viteză pe calea ferată. La nivelul şinelor se înregistrează peste 50 de grade. Serviciile de ambulanţă lucrează la capacitate maximă. La fel şi cei de la punctele de prim ajutor. Sfatul rămâne acelaşi: evitaţi să staţi afară, mai ales la orele amiezii.

Omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu, dat în urmărire națională, după ce a fost condamnat definitiv la 7 ani închisoare

Puiu Popoviciu a fost dat în urmărire naţională. Omul de afaceri, condamnat la 7 ani de închisoare în dosarul ,,Băneasa", nu a fost găsit acasă de către poliţiştii care au venit la locuinţa sa pentru a-l duce în arest. Potrivit unor surse din poliţie, Popoviciu a plecat din ţară la începutul lunii iunie, iar ultimul domiciliu cunoscut este Monaco.

Ministerul Apărării anunță ca este co-inițiator al proiectului ordonanței privind pensiile militare, alături de Ministerul de Interne

Ministerului Apărării Naţionale a transmis printr-un comunicat că specialiştii ministerului şi cei ai Ministerului Afacerilor Interne continuă consultările și pregătesc draft-ul actului normativ privind reglementarea pensiilor militare ce va fi discutat în cadrul Executivului. MApN a mai precizat că cele două ministere sunt co-inițiatoare al acestui proiect.

Șapte judecători eliberați din funcție. Decrete semnate de Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele de eliberare din funcţie a 7 magistraţi, între care Ana Otilia Bomboş de la Tribunalul Bucureşti. Judecătorul are în lucru dosarul lui Marian Vanghelie, precizează Agerpres. Magistraţii au fost eliberaţi din funcţie ca urmare a pensionării.