Filtre pe străzile Capitalei. Poliția Rutieră a amendat 70 de șoferi

Amenzi, permise reţinute şi chiar dosare penale pentru şoferii din Capitală care nu au ţinut cont de regulile de circulaţie. Poliţia Rutieră a organizat, azi-noapte, filtre în mai multe zone intens circulate din centrul Bucureştiului. În total, a dat amenzi de 36 de mii de lei.

Vladimir Putin a grațiat două femei condamnate pentru 'înaltă trădare'

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a graţiat două femei condamnate pentru 'înaltă trădare'. Femeile au trimis SMS-uri, în 2008, prin care anunțau despre deplasarea tancurilor ruseşti spre Georgia, cu puţin timp înainte de scurtul război între cele două ţări, au anunţat autorităţile ruseşti, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Fetița din Galați care a fost găsită după ore de căutări spune că ar fi fost sechestrată. Suspectul a fost arestat preventiv

Noi detalii în cazul fetiţei din Galaţi, care dispăruse de acasă. După două zile de căutari, copila de 9 ani s-a întors singură acasă. Fusese rapită de un bărbat din sat şi a reuşit să scape într-un moment de neatenţie al acestuia. Micuţa a fost dusă la spital pentru analize medicale. Duminică, bărbatul a fost arestat preventiv.

Fiscul vinde apartamentele lui Robert Negoiţă

Fiscul scoate din nou la vânzare apartamentele din Popeşti Leordeni ale primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă. Preţurile sunt reduse la jumătate, aşa că puteţi cumpăra un apartament de 3 camere cu 17 mii de euro. Fiscul încearcă astfel a recupereze paguba de 17 de milioane de euro pe care Negoiţă ar fi făcut-o statului, când a vândut peste 1 000 de apartamente fără să plătească TVA.

România, printre ţările care îşi protejează cel mai eficient cetăţenii de fumul de ţigară

Legislaţia antifumat aplicată în ţara noastră este un succes şi măsurile de protejare a nefumătorilor trebuie continuate. Aceasta este concluzia la care au ajuns membrii reţelei europene pentru combaterea fumatului, care s-au întâlnit la Bruxelles, pentru a discuta despre măsurile care trebuie luate în continuare împotriva flagelului care ucide anual 7 milioane de oameni în toată lumea. Amănunte în corespondenţa lui Lucian Pîrvoiu.