Actualitate
Noii miniştri ai cabinetului Mihai Tănase au depus jurământul la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui Klaus Iohannis și a președinților celor două Camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu..
Sistem plutitor de colectare a deșeurilor pe Someșul Mic
Mai puţine gunoaie vor fi purtate pe Someşul Mic. Există acum un sistem plutitor de colectare a deşeurilor pe râul care traversează Clujul de la vest la est. Investiţia făcută de primărie ajunge la 50 de mii de euro.
Trezorierul Sfântului Scaun, acuzat de pedofilie. Cardinalul George Pell se declară nevinovat și părăsește Vaticanul
Scandal sexual la Vatican. Trezorierul Sfântului Scaun este acuzat de pedofilie. Cardinalul este din Australia, se declară nevinovat și va părăsi, cel puțin pentru o perioadă, Vaticanul ca să se apere în justiție.
Premierul Mihai Tudose: Nu se desființează Pilonul II de pensii, Dumnezeule! Ministrul Finanțelor a revenit asupra declarației sale
Nici nu se instalase cabinetul Tudose, că a început haosul! Bursa şi leul au căzut în doar câteva minute după ce ministrul propus la Finanţe, Ionuţ Mişa, a anunţat că desfiinţează Pilonul II de pensii. Câteva ore mai târziu, după ce şefii lui au spus că e o prostie, şi-a retras declaraţia.
Episcop ortodox, caterisit în America. Irineu Duvela este bănuit că ar avea înclinaţii homosexuale
Episcopul ortodox din America, Irineu Duvela, a fost caterisit și mai poate rămâne în biserică simplu monah. Decizia a fost luată în Episcopia Română din America pentru că prelatul ar fi avut înclinaţii homosexuale.
Campionii UE la accidente de muncă mortale. Anual, sute de români sunt accidentaţi pe drumul spre sau dinspre serviciu
România are o statistică nefericită care ne face campionii Europei. Peste două sute de români au murit în accidente de muncă numai anul trecut. Potrivit Eurostat, acum trei ani, rata acestor evenimente era de trei ori mai mare decât media pe continent. În căutarea unor soluţii, a venit în România directorul Agenţiei Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă.
Polițiștii strâng rândurile. Șase suspecți de terorism au fost reținuți în Spania, Marea Britanie și Germania
Şase oameni acuzaţi de legături cu Statul Islamic au fost arestaţi într-o operaţiune coordonată de polițiile din Spania, Marea Britanie și Germania. Suspecții sunt bănuiți și de îndoctrinarea și racolarea de noi membri pentru organizația teroristă Daesh.
Noul Guvern a fost învestit în Parlament cu 275 de voturi. Prim ministrul Mihai Tudose: Vom avea o guvernare profesionistă, responsabilă
Premierul desemnat Mihai Tudose și cabinetul său au primit azi în Parlament votul de învestitură. Tot în cursul zilei de azi, miniștrii au fost audiați în comisiile de specialitate și au primit cu toții aviz favorabil.
Bărbaţii căutaţi pentru omor calificat după scandalul de la Focşani au fost prinși
Doi dintre bărbaţii implicaţi în măcelul de la Focşani au fost găsiţi după o zi şi jumătate de căutări.
Atenţie, şoferi! De astăzi, nu mai aveţi voie să faceţi stânga pe DN1 sub pasajul de la Otopeni
Autorităţile vor monta separatoare de sens şi se va interzice virajul la stânga dinspre Bucureşti spre Mogoşoaia şi pe direcţia Tunari spre Bucureşti.
Modificări esențiale în programul de guvernare. Reducerea TVA amânată cu un an, 2.400 de lei salariu minim din 2020
După 6 luni, PSD și ALDE fac schimbări majore în programul de guvernare, odată cu înlocuirea premierului și a câtorva miniștri. Pe hârtie apar mai mulți bani pentru bugetari, dar sunt prevăzute și noi impozite.
Peste 200 de ore de zbor nejustificate la Inspectoratul General de Aviație al MAI. A fost sesizat Parchetul Militar
Ministerul de Interne a sesizat Parchetul Militar, după ce a făcut un control la Inspectoratul General de Aviație al MAI. Ofițerii au descoperit peste 200 ore de zbor nejustificate în perioada 2015-2016.
Sorin Grindeanu a sesizat CCR cu privire la votul de la moţiunea de cenzură
Premierul interimar Sorin Grindeanu a trimis o solicitare la Curtea Constituţională, cu privire la procedura de vot de la moţiunea de cenzură, în urma căreia guvernul condus de el a fost demis în Parlament. Senatorii şi deputaţii PSD-ALDE au fost verificaţi de mai multe ori înainte să voteze, conform cu decizia partidelor din coaliţie.
T. Băsescu: PMP se retrage de la audieri și nu participă la ședința de învestitură. Guvernul Tudose produce șoc și groază
Parlamentarii PMP se retrag de la audierile din comisii ale miniștrilor și nu vor participa nici la ședința Parlamentului de învestire a Cabinetului Tudose, un guvern "care produce șoc și groază", a anunțat președintele PMP Traian Băsescu.

