Actualitate
O pană de curent a dat peste cap activitatea pe aeroportul Zaventem din Bruxelles. Traficul este paralizat. Sute de pasageri sunt în faţa aeroportului.
O fetiță a fost salvată de la înec de un un polițist arădean
Poveste cu final fericit pe malul Mureşului, la Arad: două fetiţe au intrat în apa râului să se răcorească, dar au fost luate de curenţii puternici. Le-a văzut un bărbat de pe mal, dar nu a reuşit să le aducă pe uscat. Până la urmă, una dintre fete a ieşit la suprafaţă, dar a doua a rămas prinsă între curenţi. Salvator i-a fost un poliţist care s-a aruncat în apă şi a susţinut-o până au venit pompierii.
Revoluția digitală ajunge la București. Experți renumiți vin la iCEE.fest joi și vineri
Revoluţia digitală ajunge în Capitală, joi și vineri. Timp de două zile, oamenii care construiesc lumea virtuală a viitorului, vin la cel mai mare festival din România dedicat tehnologiei. Şi au ce vedea şi testa!
Dosarul Mineriadei a ajuns la Înalta Curte. Instanța supremă nu are însă unde să-l depoziteze și cere un sediu nou
Dosarul Mineriadei a ajuns la propriu la sediul instanţei supreme. Dar a apărut o nouă problemă: are foarte multe volume şi în actualul sediu al Curţii nu este spaţiu suficient pentru depozitare. Şefa Înaltei Curţi, care ar vrea ca procesul să se judece cât de repede posibil, cere din nou Guvernului şi Primăriei un nou sediu, corespunzător. În 13-15 iunie 1990 a fost cea mai sângeroasă dintre mineriadele care au marcat anii 90. Pe 14 iunie, acum 27 de ani, minerii ajungeau la ora 4 în Bucureşti şi au urmat violenţe teribile nu doar în centrul Capitalei, ci şi în sediile partidelor istorice, redacţiile unor ziare, locuinţele unor personalităţi ale opoziţiei.
Judecătoarele Dumitriţa Piciarcă şi Liliana Bădescu, condamnate definitiv pentru că l-au salvat de închisoare pe Dinel Staicu
Două foste judecătoare au fost condamnate definitiv la închisoare pentru că i-au anulat pedeapsa cu închisoarea lui Dinel Staicu, în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor.
Miniștrii ALDE și-au scris demisiile, dar nu le-au activat încă. Formațiunea și-a retras sprijinul politic față de premierul Grindeanu
ALDE a decis retragerea sprijinului politic pentru Guvernul Grindeanu - a declarat președintele formațiunii, Călin Popescu Tăriceanu. "Colegii mei din Executiv sunt cu demisiile scrise, mi le-au înaintat mie. Nu știu ce se va întâmpla la PSD, așteptăm decizia lor" - a adăugat Tăriceanu.
Cronica unei rupturi neanunțate între Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu
Nici jumătate de an nu a durat relaţia de încredere şi colaborare între liderul PSD, Liviu Dragnea, şi premierul Sorin Grindeanu. Nemulţumirile şi tensiunile între partid şi guvern s-au acumulat una câte una, până au ajuns în punctul în care nu mai pot fi ascunse sub preş.
Un Sibiu de poveste. Spaniolii de la Comparsa Las Monjas au venit cu o trupă de carnaval
Fie turist, fie localnic, nu ai cum să te plictisești în aceste zile la Sibiu. Peste tot se joacă teatru și în săli și piețe, orice este transformat în spațiu cultural pe timpul Festivalului Internațional de Teatru. În oraș te poți întâlni oricând cu personaje dintr-un carnaval sau cu un dragon care scoate flăcări. Totul e de poveste.
SUA: Congresman republican rănit într-un atac armat. Atacatorul a murit
În incidentul armat din Alexandria, Virginia, au fost rănite 5 persoane. Printre ele se numără congresmanul republican Steve Scalise, consilieri ai săi și polițiști. Asupra lor au fost trase între 50 și 100 de cartușe. Fox News a relatat că starea lui Scalise este stabilă. Atacatorul a murit, a anunțat președintele SUA, Donald Trump.
CCR, decizie în sprijinul membrilor Comisiei parlamentare privind alegerile din 2009. Șefa DNA, așteptată la audieri
Curtea Constituțională a României a respins, miercuri, sesizarea formulată de 81 de parlamentari PNL și USR cu privire la modificările legislative care obligă persoanele solicitate să se prezinte la comisiile de anchetă parlamentară. Tot miercuri, CCR a respins şi obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor din legea de modificare a Codului penal referitoare la conflictul de interese, potrivit Agerpres.
Alunecări de teren în Bangladesh: peste 140 de persoane și-au pierdut viața
În Bangladesh, peste 140 de persoane au murit în urma alunecărilor de teren, provocate de ploile torențiale musonice.
Avertisment de la Comisia Europeană: România să folosească mai mult din banii publici pentru investiții
Comisia Europeană recomandă României să folosească mai mult din banii publici pentru investiţii, care să fie prioritare pentru toată ţara, să îi ajute pe românii marginalizaţi să îşi găsească un loc de muncă şi să facă eforturi pentru îmbunătăţirea administraţiei publice. Oficialii europeni spun că acestea sunt condiţiile pentru ca economia României să crească în continuare.
Scannerele din vămi sunt nefuncționale. ANAF caută bani pentru reparații și a făcut plângere penală
După ce a sesizat organele de urmărire penală că scannerele din vămi nu funcționează, ANAF a început demersurile pentru repararea dispozitivelor. Însă până când aparatele vor fi funcționale, va mai trece mult timp în care contrabandiștii vor trece nestingheriți prin vămi.
Copaci plantaţi în beton. Peste 160 de platani puşi pe malul Dâmboviţei s-au uscat
Risipă pe bani publici. Peste 160 de platani puşi anul trecut pe malul Dâmboviţei, în Sectorul 3 al Capitalei, s-au uscat. Iar cazul nu este singular. Specialiştii spun că de vină sunt autorităţile care au sădit copacii în bătaie de joc. I-au plantat pe trotuare, în beton. Paguba depăşeşte câteva zeci de mii de euro.

