Convoaiele NATO au ajuns în România, pentru exerciţiul Noble Jump

Mai multe convoaie cu militari britanici au intrat în România, prin Vama Giurgiu, în această dimineaţă. Soldaţii vor participa la cel mai mare exerciţiu de alarmare al NATO din acest an. Peste 4 mii de militari şi 500 de blindate, din mai multe ţări ale Alianţei, vor participa la manevrele din Poligonul de la Cincu, până la jumătatea lunii.

Program special pentru copii. Multe instituţii importante şi-au deschis porţile de Ziua Copilului

Forfotă mare în cele mai importante instituţii ale statutului. Curtea şi încăperile Ministerului de Interne au fost ore bune neîncăpătoare şi au răsunat ţipetele si râsetele noastre ale copiilor, iar la tribuna Parlamentului au luat cuvântul elevii. Câţiva tineri au fost invitaţi şi la Palatul Cotroceni şi la Palatul Victoria. Au participat la o şedinta de Guvern şi au dat mâna cu preşedintele Klaus Iohannis.

Gândaci pe pereți, pe dulapuri, în chiuvete, în pat. Mărturiile unor mame care și-au păzit copiii de insecte în spitalul județean Arad

Spitalul judeţean din Arad, acaparat de gândaci. O mamă a filmat insectele în salonul în care a stat internată alături de copilul ei. Ciudat este că spitalul a trecut prin mai multe dezinsecţii, dar gândacii nu dispar. Angajaţii susţin că saloanele sunt supraaglomerate şi tot pacienţii ar fi de vină, pentru că aduc mâncare de acasă. Oficial însă, conducerea spitalului nu a comentat imaginile.

Noile tehnologii, sprijin în lupta anti-TBC. România este încă pe primul loc în Uniunea Europeană la rata îmbolnăvirilor.

Un simplu smartphone poate fi o armă incredibil de eficientă în lupta împotriva tuberculozei. Îi poate ajuta pe bolnavi să se trateze corect şi să se vindece fără să mai bată drumurile. Şi fără să mai înfrunte răutăţile celor care nu ştiu mai nimic despre TBC. România e încă prima din Uniunea Europeană la rata îmbolnăvirilor.

Țigările se scumpesc de la 1 iunie. Numărul fumătorilor români este în scădere

Speriați de imaginile șocante de pe pachetele de țigări, din ce în ce mai mulți fumători români lasă țigara din mână. E, oricum, un viciu scump, care de la 1 iunie va fi și mai scump. Fumătorii vor plăti zece bani în plus pentru fiecare pachet. Producătorii sunt nemulțumiți - spun că vor ieși în pierdere.

Prințul Charles sprijină producătorii români. Program de identificare a produselor tradiţionale din Deltă, Moldova şi Transilvania

Prinţul Charles vrea să ducă gustul românesc peste graniţă. Sedus de preparatele noastre tradiţionale, le-a promis producătorilor că îi va ajuta să le vândă peste tot în Europa. Moştenitorul Coroanei britanice, în vizită la sediul fundaţiei sale de la Viscri, le-a cerut localnicilor să păstreze verde comoara Carpaţilor.

Autorizația de funcționare a telecabinei de la Bâlea Lac a fost retrasă. Inspectorii au constatat defecțiune tehnică și eroare umană

Primele concluzii după accidentul de la Bâlea cu telecabinele izbite de pereţii staţiilor: a fost eroare umană pe fondul folosirii unei tehnologii noi. Inspectorii care au verificat sistemul de tracţiune au constatat că accidentul de duminică putea fi evitat, dacă angajaţii ar fi intervenit rapid, atunci când au constatat că două dintre cabine nu mai pot frâna.

Tăcerea generalilor. Oprea, Iordănescu și Onțanu refuză să vorbească la Comisia de anchetă pentru alegerile prezidențiale din 2009

Comisia parlamentară pentru alegerile din 2009 se lovește de ancheta Parchetului. Trei dintre persoanele invitate la audieri au invocat calitatea de martori în dosarul deschis de procurori pentru a nu merge la ședință, ori pentru a nu răspunde la întrebări. Majoritatatea PSD-ALDE va cere însă Parchetului undă verde pentru reaudierea tripletei Oprea - Iordănescu -Onțanu.