Românii sunt reticenţi faţă de pensiile private facultative

De ani de zile vorbim despre presiunea asupra sistemului public de pensii. Nici sistemul privat nu o duce mai bine, pentru că românii nu sunt interesaţi de pensiile private facultative. În ultimii 10 ani, doar 5 la sută dintre salariaţi au ales să îşi deschidă un cont care să le facă bătrâneţea mai uşoară.

Incident la Londra. Un bărbat care avea asupra lui arme albe a fost arestat

Circulaţia în zona Westminster din Londra a fost închisă după ce în împrejurimi s-au înregistrat mai multe focuri de armă. Un suspect a fost reţinut de poliţie. Forţele de ordine au găsit asupra bărbatului mai multe cuţite. Nu există victime. Incidentul a avut loc în apropierea mai multor ministere şi a clădirii Parlamentului, în aceeaşi zonă unde a avut loc atentatul din 22 martie. Anglia este în stare de alertă în urma ultimelor atacuri teroriste, iar în zona incidentului se aflau numeroşi politişti înarmaţi.

Turcia nu mai poate spera să devină membru al Uniunii Europene

Turcia nu mai poate spera să devină membru al Uniunii Europene după referendumul care permite instalarea unui regim prezidențial autoritar. Aleşii europeni au cerut ca negocierile de aderare a Turciei să fie întrerupte, pentru că standardele Uniunii nu mai au cum să fie îndeplinite. Amănunte în corespondenţa de la Lucian Pîrvoiu.

Coliziune în Marea Neagră. O navă rusească de spionaj s-a scufundat după ce a fost lovită de un vas sub pavilion Togo

Nava rusească de spionaj "Liman" s-a scufundat după coliziunea cu un vas comercial, la 40 de kilometri depărtare de strâmtoarea Bosfor. Toți cei 78 de membri ai echipajului au fost salvați și evacuați cu elicopterele Pazei de coastă din Turcia. Cargoul implicat în accident este înregistrat sub pavilionul statului Togo, plecase din România, din portul Midia Năvodari, și transporta animale pentru Iordania.

Sorin Grindeanu, întâlnire cu investitorii români: Discuția despre schimbarea metodei de impozitare nu ne-a făcut bine

Premierul Sorin Grindeanu s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții marilor companii românești și a recunoscut că discuțiile pe care le-au avut unii miniștri în spațiul public despre impozitul pe gospodării nu a făcut bine Guvernului și a reiterat că unele proiecte trebuie dezbătute în primul rând în interior și mai apoi să fie prezentate românilor.