Actualitate
Poliţiştii au prins doi suspecţi în cazul jafului de sâmbătă, de la o casă de amanet din Capitală. Unul dintre bărbaţi este cetăţean italian, iar celălalt are dublă cetăţenie, italiană şi română. Cei doi au fost prinşi în judeţul Călăraşi.
România-Franţa, o relaţie de secole. După 1989, toţi preşedinţii francezi au venit la Bucureşti
România e, în aceste zile, cu ochii pe Franţa, o ţară cu care avem relaţii diplomatice de peste două sute de ani. La desemnarea lui Carol drept primul rege al României, cuvântul lui Napoleon al III-lea a cântărit mult. Iar de-a lungul vremii politicienii români şi francezi s-au vizitat şi au pus la cale proiecte comune.
Dosar penal in rem pentru ucidere din culpă, în cazul copiilor morţi în avalanșă. Alpinista Dor Geta Popescu s-a stins în Retezat
Tragedia din Retezat a îndoliat alpinismul românesc. Pentru că cei doi copii care au pierit înghiţiţi de zăpadă, sunt copiii minune ai escaladărilor montane, Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi. Trupurile lor au fost coborâte de pe munte de oameni care au înfruntat viscolul şi ceaţa. Pentru supravieţuitori urmează o perioadă cumplită. Pe lângă trauma suferită, sunt nevoiţi să facă faţă dosarului penal deschis pentru omor din culpă.
Alegeri prezidențiale în Franța. Estimări EXIT POLL: Emmanuel Macron și Marine Le Pen, în turul II. Ediție specială TVR 1
Centristul Emmanuel Macron şi lidera Frontului Naţional de extremă dreapta, Marine Le Pen, merg în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, potrivit estimărilor după închiderea urnelor.
Scannere defecte la vamă
Scannerele performante de la vămile noastre sunt extraordinare, dar lipsesc cu desăvârşire! Avem 15 astfel de instalaţii, dar toate sunt defecte. Numai la Constanţa funcţionează un scanner, dar acesta aparţine administraţie porturilor. În rest, vameşii s-au întors în timp: controlează TIR-urile cu ajutorul câinilor.
Jaf la o casă de amanet din centrul Capitalei
Jaf la o casă de amanet plină cu bijuterii din centrul Capitalei
Creșterile salariale, sub lupa Moody`s
Creșterile salariale semnificative anunțate de Guvern stârnesc îngrijorarea agențiilor de rating internaționale.
F-35, în România. Avioanele de ultimă generație vor participa la exerciții militare
Forţele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii vor trimite pentru prima dată în Europa mai multe avioane de ultimă generatie, F-35. Aparatele vor participa la exerciţii militare în flancul estic al Alianţei, inclusiv în România. Adelin Petrişor şi Romeo Stancu sunt într-o bază a puşcaşilor marini şi ne prezintă F-35, cel mai scump proiect militar american. Un reportaj în exclusivitate din Yuma, Arizona.
Alertă la Paris. Un bărbat care a ameninţat poliţia cu un cuţit a fost arestat
Un bărbat a fost arestat, sâmbătă după-amiază, în Gara de Nord din Paris, după ce a ameninţat poliţia cu un cuţit. Corespondentul TVR Mihaela Antoche a dat detalii la Telejurnal și la emisiunea Lumea Azi.
Sistemul de vot în Franța. Atribuțiile președintelui
Franţa este o Republică semiprezidenţială, o formă de guvernământ în care atât preşedintele cât şi prim ministrul sunt participanţi activi la administraţia statului. Guvernul este desemnat de preşedinte, votat de parlament şi răspunde în faţa preşedintelui care îl poate şi demite printr-o moţiune de cenzură.
Alegeri în Franța, în stare de urgenţă. Francezii sunt nemulțumiți de actuala clasă politică
Alegerile prezidenţiale din Franţa anului 2017 se desfăşoară într-un context deosebit: starea de urgenţă este în vigoare de peste doi ani. Mai mult, candidata extremei drepte, Marine Le Pen, a avut o ascensiune formidabilă care a trimis unde de şoc nu numai în Franţa ci şi în Europa. Totul, pe fondul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Un comentariu de Dragoş Tăbăran.
11 pentru preşedinţia Franţei. Potrivit sondajelor, cinci dintre ei au șanse să intre în turul al doilea
În Franţa, 46 de milioane de alegători merg mâine la vot să-şi aleagă preşedintele. O campanie electorală în urma căreia procentul celor nehotărâţi cu cine să voteze e mai mare ca niciodată. Sunt 11 candidați în total dar, dacă e să ne luăm după sondaje, doar 5 ar avea şanse să intre în turul doi.
Organizaţia religioasă 'Martorii lui Iehova', interzisă în Rusia
Rusia a interzis funcţionarea pe teritoriul său a organizaţiei religioase 'Martorii lui Iehova', pe care o consideră 'extremistă'. Decizia a fost luată de Curtea Supremă de la Moscova, în urma unei cereri a Ministerului Justiţiei. Grupul 'Martorii lui Iehova', care are sediul în Statele Unite, contestă toate acuzaţiile. Cu amănunte, corespondentul nostru, Liviu Iurea.
În Franța, sondajele sunt strânse, înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale
Aproape 47 de milioane de francezi sunt aşteptaţi, mâine, la urne, în primul tur al alegerilor prezidenţiale. Într-un climat plin de neprevăzut, cu atentate şi ameninţări, sondajele sunt mai strânse ca niciodată.

