Un deputat PNL propune sancționarea parcagiilor cu până la 2 ani de închisoare

Îi pasc pedepse aspre pe nenumăraţii parcagii, care împânzesc Bucureştiul şi oraşele mari. Şoferii şi-ar putea lăsa maşina liniştiţi în parcări, fără să mai fie nevoiţi să plătească pentru locurile publice, în care îşi lasă maşinile. Persoanele care cer bani pentru parcare, fără să fie autorizaţi, ar putea sta după gratii până la 2 ani.

Scandalul alimentelor cu dublă calitate. Autoritățile spun că au nevoie să facă noi teste comparative

Concluzii incerte în scandalul produselor de calitate inferioară vândute în Europa de Est. Încă nu ştim dacă alimentele comercializate la noi în ţară sunt de calitate inferioară. Pentru că nu au fost comparate cu cele din alte ţări făcute de acelaşi producător, au anunţat reprezentanţii Ministerului Agriculturii, după o lună de controale în supermarketuri. Urmează pasul doi.

A demisionat guvernatorul Bancii Centrale a Ucrainei, Valeria Gontareva

Valeria Gontareva a fost lăudată de organizațiile financiare internaționale și de investitorii străini pentru măsurile dure anti-criză pe care le-a luat. Dar același motiv i-a făcut pe mulți ucraineni, parlamentari și oameni de afaceri să pornească împotriva ei o campanie de defăimare.

Circulația feroviară rămâne închisă pe ruta Petroșani-Simeria. Ancheta continuă în cazul trenului deraiat sâmbătă

Circulația feroviară pe ruta Petroșani-Simeria rămâne închisă, a treia zi consecutiv, în zona stațiilor Banita-Merișor, acolo unde un tren privat de marfă, cu 16 vagoane, a deraiat sâmbătă. Două trenuri-macara intervin, luni, pentru ridicarea vagoanelor răsturnate şi a locomotivei. Trenurile de lung parcurs, care circulă spre Arad, sunt redirecţionate pe alte rute.

Tractorul inteligent. Un harghitean şi-a dotat parcul auto cu un utilaj ghidat prin satelit

Agricultura de la noi face primii paşi în era digitală. Printre sapă şi arat cu tracţiune animală, pe ogoare şi-a făcut apariţia şi un utilaj din viitor: tractorul inteligent pentru tractorişti conectaţi cu tehnologia. Şeful unei asociaţii agricole din Harghita şi-a dotat parcul auto cu primul tractor coordonat prin GPS din judeţ şi intentionează să-şi construiască o flotă de utilaje superinteligente.

Dezbatere la Palatul Victoria despre trecerea României la moneda euro

România continuă demersurile pentru trecerea la moneda euro și face eforturi pentru pregătirea riguroasă a acestui proces, a anunțat, luni, Executivul, la finalul primei reuniuni a Comitetului Interministerial, înființat în acest sens la sfârșitul anului trecut. În urma reuniunii de la Palatul Victoria, Guvernul și BNR au stabilit continuarea analizei privind măsurile necesare pentru pregătirea adoptării monedei euro, urmând a fi stabilit un calendar.

Legea vaccinării intră în dezbatere publică. Medicul Valeria Herdea: Oamenii refuză pentru că sunt speriați și nu înțeleg

Proiectul Legii vaccinării intră în dezbatere publică cel târziu luni, a anunţat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, precizând că în actul normativ nu sunt prevăzute sancţiuni în cazul refuzului vaccinării. Legea stabileşte cadrul legal de vaccinare, cadrul de achiziţionare a vaccinurilor, inclusiv că aceste contracte de achiziţionare vor fi multianuale, a adăugat oficialul.