Actualitate
Moștenitorul tronului britanic, Prințul de Wales, revine în România, într-o vizită oficială, care va dura trei zile. Prințul Charles va avea, pe lângă întâlnirile oficiale, o listă plină de evenimente speciale dedicate activităților caritabile. Despre acțiunile sale caritabile ne-a vorbit în exclusivitate Aura Woodward, directorul executiv al Fundației "Prințul de Wales" România, într-un interviu realizat de Claudiu Lucaci pentru TVR și care poate fi urmărit integral în galeria video.
Toader: Nu e oportună declanșarea mecanismului instituțional de revocare a procurorului general, respectiv a procurorului șef DNA. Reacții
Procurorul general şi şefa DNA nu vor fi schimbaţi din funcție. Aceasta este, pe scurt, concluzia evaluării făcute de ministrul Justiţiei. Tudorel Toader a făcut anunţul la capătul unui lung discurs despre decizia CCR privind conflictul de natură constituţională între DNA şi Guvern. El a anunțat că este necesară o monitorizare atentă a activității procurorilor de la DNA, DIICOT, Parchetul de pe lângă Înalta Curte. "Dacă ministrul Justiției dorește să monitorizeze, are tot dreptul să o facă", a arătat președintele Klaus Iohannis după prezentarea concluziilor raportului.
Referendum în Republica Moldova pe 24 septembrie. Cetățenii sunt chemați să răspundă la patru întrebări
Cetățenii Republicii Moldova vor fi chemați la referendum de președintele Igor Dodon. Printre altele, el vrea introducerea „Istoriei Moldovei" ca obiect de studiu în locul „Istoriei românilor" și mai multe prerogative prezidențiale.
Mai mulți imigranți printre care și copii cu vârste între 3 și 11 ani au fost descoperiți la frontiera de vest
Polițiștii de frontieră din Timișoara au depistat, în zona judetelor Timiș și Caral-Severin, 31 cetățeni străini din Siria, Irak, Iran și Pakistan, care au intrat ilegal în România, pentru a ajunge în țări din vestul Europei.
Două medicamente pentru bolnavii cu afecțiuni psihice lipsesc din magazine
Medicamente extrem de importante pentru bolnavii cu afecțiuni psihice lipsesc din farmacii! Semnalul de alarmă este tras de medicii psihiatri din Botoșani.
Torționarul Ion Ficior, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru infracţiuni contra umanităţii
20 de ani de închisoare pentru Ion Ficior. Judecatorii Înaltei Curți au dat, miercuri, sentința definitivă pentru fostul comandant al Coloniei de muncă Periprava. El se face vinovat de infracţiuni contra umanităţii. Magistrații au menținut practic decizia luată la Curtea de Apel anul trecut.
Brexit, start oficial. Premierul britanic Theresa May: Nu părăsim Europa, vom rămâne un partener al UE
Brexit este cuvântul de ordine al zilei, o zi care va rămâne în istorie. Guvernul de la Londra a declanșat procedura formală de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, după 44 de ani. Statutul cetățenilor europeni care trăiesc în Regat va fi stabilit pe durata negocierilor, dar aceștia vor rămâne pe teritoriul Regatului, a dat asigurări premierul britanic Theresa May, în cadrul discursului susținut în Camera Comunelor. Președintele Consiliului European, Donald Tusk, s-a arătat încrezător că Uniunea Europeană va fi mai unită și mai puternică după Brexit.
Descinderi de amploare în judeţul Caraş-Severin
Poliţiştii de la Combaterea Criminalităţii Organizate, coordonaţi de procurorii DIICOT, au descins miercuri dimineaţă la 55 de adrese. Anchetatorii au în vizor trei reţele de contrabandă cu ţigări, care colaborau între ele şi controlau afacerea în zona Bocşa.
Parlamentul Scoției a aprobat organizarea unui al doilea referendum pentru independență
Scoţia ar putea organiza un al doilea referendum asupra independenței de Marea Britanie. Parlamentul a aprobat consultarea populaţiei între toamna anului viitor şi primăvara lui 2019. Aproape imediat, Londra a exclus orice fel de discuții pe marginea acestui subiect.
Actriță agresată de regizor - faptă semnalată la numărul de urgență 112. Intervenție a poliției la Teatrul Maghiar din Cluj
O actriţă a Teatrului Maghiar din Cluj-Napoca ar fi fost agresată de un regizor chiar în timpul premierei unui spectacol. Actrița ar fi fost pălmuită în pauza dintre acte. Regizorul ar fi fost nemulţumit de felul cum a jucat aceasta în prima parte a spectacolului. Colegii actriţei au sunat la 112 şi au chemat poliţia. Actriţa nu a depus plângere.
Super imunitate pentru judecătorii Curții Constituționale
Judecătorii CCR ar putea fi urmăriţi penal, reţinuţi sau arestaţi numai cu acordul a 6 din cei 9 membri ai Curţii.
Temerile est-europenilor care trăiesc în Marea Britanie: nu știu încă ce statut vor avea după Brexit
Peste o sută de mii de români trăiesc și muncesc legal în Marea Britanie. Deși nici măcar nu a început procesul de negociere a ieșirii Regatului din Uniune, românii și alți est -europeni se tem că, la final, ar putea fi nevoiți să se întoarcă acasă. Un reportaj de Felix Totolici.
Elena Udrea, la TVR: Pentru mine, bătălia este pe viață și pe moarte. Nu există nicio probă, în afară de declarațiile denunțătorilor
Condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute, Elena Udrea spune că este nevinovată și că nu există probe împotriva sa, în afara declarațiilor denunțătorilor. "Din acest moment, pentru mine, bătălia este pe viață și pe moarte", spune fostul ministru al Transporturilor.
Noroc... din viitor. Mai mulți români au câștigat sute de mii de lei la o loterie virtuală din Grecia la care știau deja numerele extrase
Cum să joci la loto și să fii sigur că o să câștigi? Pariezi pe numerele care deja au fost exstrase. Metoda a funcționat doar în noaptea în care s-a trecut la ora de vară şi, întâmplător, le-a adus câştiguri unor gorjeni care pariau la o loterie virtuală din Grecia. Reprezentanții agenției care trebuie să plătească sute de mii de lei îi acuza pe pariori de fraudă. Jucatorii se apără: nu e vina lor că sistemul agenției nu a funcționat.

