Liderii Uniunii Europene, primiţi de Papa Francisc. Mesaj despre "legătura indisolubilă" dintre destinele statelor Europei Unite

Şefii de stat şi de guvern din statele membre ale Uniunii Europene s-au întâlnit vineri seară cu Suveranul Pontif. Audienţa oferită de Papa Francisc a avut loc în avanpremiera summitului excepţional dedicat aniversarii a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma. România este reprezentată de preşedintele Klaus Iohannis. La summit nu participă premierul britanic, Theresa May, care va anunţa săptămâna viitoare începerea demersurilor de ieşire a Regatului din Uniunea Europeană.

Povestea dramatică a unui băiat de 16 ani. Adolescentul riscă să-şi piardă un picior, după o lovitură banală la fotbal

Riscă să-şi piardă un picior, după o lovitură banală la fotbal. O infecţie îi macină sănătatea de ani de zile, iar şansele de vindecare depind de o sumă de bani uriaşă pentru familia lui. Este povestea dramatică a unui băiat de 16 ani dintr-o comuna gorjeană. Părinţii susţin că s-a infectat în spitalul din Turceni, dar ancheta făcută de Colegiul Medicilor nu a găsit niciun vinovat.

Alertă falsă cu bombă la două licee din Târgoviște. Elevii și cadrele didactice au fost evacuați

Două licee din Târgovişte au fost evacuate din cauza unei alerte cu bombă. Nişte SMS-uri au anunţat că unităţile de învăţământ urmau să fie aruncate în aer. Autorităţile i-au scos imediat din clădiri pe elevi şi profesori, iar cursurile de azi au fost suspendate. Până la urmă, s-a dovedit a fi o alarmă falsă. Oamenii legii îi caută acum pe cei care au pus totul la cale.

Bilanţul atacului de la Londra a ajuns la cinci morţi. Ancheta continuă. Alte două persoane au fost arestate

Încă un om a murit azi noapte, după atentatului de la Londra: un bărbat de 75 de ani. Bilanţul atacului se ridică astfel la cinci morți, inclusiv autorul, un cetăţean britanic în vârstă de 52 de ani. Joi seară, mii de oameni s-au adunat în Piaţa Trafalgar din Londra pentru a comemora victimele atentatului. Printre cei aproximativ 40 de răniți în atentat se numără și doi cetățeni români.

Raed Arafat, urmărit de fosta Securitate

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a fost urmărit de Securitate timp de doi ani, potrivit unei adeverinţe de necolaborare făcută publică de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.